Conducerea Stării Civile din regiunea Rostov a interzis râsul în timpul ceremoniilor de înregistrare a căsătoriilor, informează tvrain.ru pe 18 ianuarie. În document se arată că, în timpul ceremoniilor de înregistrare a căsătoriei, în interiorul clădirii Stării Civile, sunt interzise „discuțiile zgomotoase”, inclusiv cele telefonice, precum și „exclamațiile” și „râsul”.
Ministrul Educației Anatolie Topală a semnat un document adresat organelor locale de specialitate din domeniul învățământului și conducătorilor instituțiilor de învățământ de toate nivelurile, prin care solicită să fie întreprinse măsuri de economisire a resurselor energetice. De asemenea, în adresare se solicită achitarea facturilor pentru consumul de gaz natural și
Premierul României Nicolae Ciucă ar fi devenit doctor în Științe militare cu o teză plagiată, scrie PressOne, citat de Europa Liberă. Lucrarea susținută în anul 2003 este intitulată „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”. Nicolae Ciucă a negat acuzațiile privind plagiatul. Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă
Premierul țării Natalia Gavrilița consideră că furnizorul Premier Energy nu ar trebui să solicite în acest moment majorarea prețului pentru energie electrică, ținând cont că, în trecut, atunci când înregistrat devieri pozitive, nu a micșorat prețurile pentru consumatori. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă din 18 ianuarie.
Premierul țării Natalia Gavrilița susține că Guvernul urmărește „cu îngrijorare” evoluția situației regionale, în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina. În cadrul unei conferințe de presă din 18 ianuarie, șefa Executivului a declarat că autoritățile evaluează mai multe scenarii. „Și noi urmărim cu îngrijorare evoluția situației în context regional, aceste
Miercuri, 19 ianuarie, va fi anunțat numele noului vicepremier al țării, responsabil de Reintegrare. Informația a fost confirmată de către premierul Natalia Gavrilița. În cadrul conferinței de presă din 18 ianuarie, preierul Natalia Gavrilița a declarat că mâine urmează să aflăm cine va fi noul vicepremier, responsabil pentru Reintegrare. „Candidatul
Compania „Moldovagaz” estimează un dificit de lichidități în mărime de $30 mln. Declarația a fost făcută de către premierul Natalia Gavrilița, în cadrul unei conferințe de presă din 18 ianuarie. Șefa Executivului a dat asigurări că miniștrii caută soluții pentru toate scenariile posibile și a menționat că, în funcție de
Guvernul va crește mărimea compensațiilor pentru facturile la agentul termic. Inițiativa va intra în vigoare din ianuarie. Anunțul a fost făcut de către premierul Natalia Gavrilița, pe 18 ianuarie. „Creștem volumul compensat de Guvern din factura de agent termic. Dacă în noiembrie și decembrie am compensat 67% din creșterea de
Biserica „Sfântul Andrei, Ocrotitorul tuturor Românilor” din mun.Ungheni, subordonată Mitropoliei Basarabiei, a fost vandalizată și jefuită în noaptea de 18 ianuarie. Potrivit poliției, hoții au pătruns în lăcaș după ce au forțat un geam. Ofițerul de presă al IP Ungheni Cristina Vicol a declarat pentru NM că oamenii legii au
Fostul președinte al Kazahstanului Nursultan Nazarbaev a făcut o adresare publică către popor. Acesta a menționat că în timpul dezordinilor care au avut loc recent se afla în capitala țării. El a dat asigurări că în cadrul „elitei” nu există niciun conflict. „Președintele Kassîm-Jomart Tokaev deține toată puterea. El este