Consiliul Audiovizualului (CA) a obținut câștig de cauză într-un caz ce vizează reflectarea la RTR-Moldova a promulgării legii ce interzice afișarea simbolurilor asociate agresiunii militare ruse. Judecătoria Chișinău sediul Râșcani a dat câștig de cauză CA în cazul unei decizii din 16 mai 2022, prin care RTR Moldova a fost
Acuzația istorică împotriva fostului președinte Donald Trump a fost desigilată și este acum publică. Procurorii au susținut că Trump a făcut parte dintr-un plan ilegal de suprimare a informațiilor negative, inclusiv o plată ilegală de 130.000 de dolari către un fost star de filme pentru adulți. În total. sunt 34
Polițiștii de frontieră din SPF Lopatnic au acționat în mai multe localități din zona de frontieră pentru a ajuta persoane și debloca din zăpadă mijloace de transport sau cele care au derapat de pe trasee. În prezent, punctele de trecere a frontierei activează în regim normal, inclusiv sunt accesibile
Moldova, pe pista de decolare Prim-ministrul Dorin Recean a cerut să fie verificată activitatea Aeroportului Chișinău, să fie elaborat un plan de dezvoltare a acestuia, să fie redusă taxa aeroportuară de 9 euro și să fie majorat numărul de curse la prețuri accesibile. Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale Lilia Dabija
Ludmila Goncearenco, o avocată specializată în dreptul familiei, va ajunge în fața Comisiei de etică și disciplină, după ce a afirmat în cadrul unui interviu că „nu se încalcă nici un drept când femeia e bătută”. Uniunea Avocaților din Moldova (UAM) înregistrat o sesizare în acest sens. Potrivit președintelui UAM,
Cabinetul de miniștri a aprobat pe 4 aprilie lista organizațiilor internaționale şi regionale cărora Republica Moldova urmează să achite cotele de membru și datoriile din bugetul de stat pentru anul 2023. Suma totală este de peste 66,54 mln lei. Potrivit documentului, cel mai mult ne costă statutul de membru al
Serviciul Hidromeorologic de Stat a emis două coduri galbene: unul de „condiții complicate ale vremii”, valabil pentru toată țara și unul de înghețuri, valabil pentru nordul Republicii Moldova. Astfel, potrivit meteorologilor, din 4 aprilie, începând cu ora 21:00, până la 06.04.2023, ora 06:00 sunt prognozate precipitații puternice (15-20 l/m2 în
Un bărbat de 35 de ani a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru violul repetat al unei fetițe. Vârsta exactă a victimei nu a fost menționată de procurori, însă aceștia au precizat că minora are mai puțin de 14 ani. Judecătoria Cahul, sediul Central, a condamnat la 18
Începând cu luna aprilie, locuitorii Republicii Moldova nu vor mai beneficia de compensații la facturil. Informația a fost confirmată, pe 4 aprilie, de către ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu, după ședința Guvernului. „Nu, nu este posibil. Compensațiile pentru perioada rece a anului se finalizează la sfârșitul lunii martie.
Guvernul a aprobat în cadrul ședinței din 4 aprilie încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen şi cu termen redus în perioada aprilie–iulie 2023. Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a ținut să sublinieze că este activitate care are loc în mod tradițional de două ori pe an și nu are legătură