Ultimele materiale

Un bărbat a fost angajat fictiv la Moldovagaz în perioada 2016-2019, obținând venituri de peste 800 000 de lei. Individul a fost trimis în judecată pentru escrocherie, însă a fost eliberat de pedeapsă printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care a fost pronunțată pe 27 aprilie. Procuratura pentru Combaterea

Parlamentul European a ridicat imunitatea eurodeputatei Diana Șoșoacă, în urma unei cereri a Parchetului General din România. Decizia a fost luată în cadrul ședinței plenare din 28 aprilie. Votul nu a fost unul electronic, ci cu ridicarea mâinilor, dar majoritatea a fost clară, astfel că nu a fost necesară verificarea

Doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), deținuți în Federația Rusă, au fost eliberați în urma unui schimb internațional de persoane și se află în drum spre Republica Moldova. Aceștia au fost schimbați, la solicitarea Moscovei, cu Alexandru Balan, fost director adjunct SIS, care a fost condamnat recent

Ion Mocanu, consilierul președintei Maia Sandu pentru relațiile cu cultele religioase, proaspăt numit în funcție, este ginerele lui Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei – structură ecleziastică subordonată Patriarhiei Moscovei. Informația a fost confirmată de Cheibaș pentru NewsMaker. „Da, într-adevăr domnul Ion Mocanu este ginerele meu. Dar nu consider că există

Norma din așa-zisul „Cod electoral” al regiunii transnistrene care obligă la informarea populației cu privire la componența comisiilor electorale va fi suspendată începând cu 1 mai 2026. Informația a fost raportată de proiectul media independent „МОСТ”, care face trimitere la un proiect de lege publicat pe site-ul oraganului legislativ local.

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău, suspectat că ar fi implicat într-o schemă de escrocherie, coordonată din afara Republicii Moldova, a fost reținut. În urma unor percheziții efectuate de polițiști și procurori, în posesia bănuitului a fost depistate peste 2 milioane de lei. Informațiile au fost confirmate de

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că termenul propus de Ucraina pentru aderarea la Uniunea Europeană – 1 ianuarie 2027 – este „nerealist”. De asemenea, oficialul a sugerat că Kievul ar putea fi nevoit să renunțe la unele dintre teritoriile sale pentru a încheia pacea cu Federația Rusă, care duce

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, monitorizează cazul de dublu omor din Chișinău, în care suspectul este un bărbat externat dintr-o instituție psihiatrică cu puțin timp înainte de crimă. Acesta a comunicat luni, 27 aprilie, că va evalua cum s-a intervenit pentru a preveni tragedia și va formula recomandări pentru autorități. Potrivit

Opt elevi de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Cahul au ajuns la spital, după ce un băiat ar fi dispersat gaz lacrimogen în instituție. Cazul a avut loc luni, 27 aprilie. Informația a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Cahul, Cristina Ciobanu, pentru NewsMaker.

Costumul tradițional moldovenesc a fost prezentat pe un podium din China, în cadrul JinShang International Fashion & Culture Gala, un eveniment dedicat dialogului dintre culturi prin modă. Anunțul a fost făcut de ambasada Republicii Moldova la Beijing. Potrivit misiunii diplomatice, ținutele tradiționale moldovenești, prezentate pe podium alături de creații provenite

Ultimele știri

x
x