104 jurnaliști au fost uciși în întreaga lume în 2024, dintre care mai mult de jumătate în Gaza, potrivit unui bilanț publicat marți de Federația Internațională a Jurnaliștilor (FIJ), transmite rsf.org. După 129 de morți în 2023, „2024 este unul dintre cei mai răi ani”, a spus Anthony Bellanger, secretarul
La Tokyo, pe 10 decembrie 2024, a avut loc Vernisajul Wine of Moldova, un eveniment dedicat promovării vinurilor și divinurilor moldovenești pe piața niponă. Cele 16 crame participante au prezentat produse de calitate, captând atenția importatorilor, distribuitorilor, somelierilor și altor profesioniști din industria vinului. Piața japoneză continuă să își manifeste
Sportivii moldoveni au reușit să aducă acasă 25 de medalii, inclusiv 6 medalii de aur în cadrul concursului de Para Kettlebell. La campionat R. Moldova a fost reprezentată de 20 de sportivi, un număr record în istoria participării țării noastre la aceste competiții. La categoria seniori, Nicolae Frangu a fost
António Costa, care a preluat mandatul de Președinte al Consiliului European la 1 decembrie, a reafirmat angajamentul Uniunii Europene de a susține dezvoltarea economică a Republicii Moldova și integrarea sa în structurile europene. Declarația a fost făcută în cadrul unei întrevederi la Bruxelles cu Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, în
Un medic de la „Azilul pentru bătrâni Comrat” a fost trimis în instanță de Procuratura UTA Găgăuzia, fiind acuzat de falsificarea votului la alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie 2024. Potrivit procurorilor, medicul ar fi aplicat ștampila de vot în locul bătrânilor aflați în azil, încălcând legislația electorală. Deși
Tiraspolul pregătește planul privind deconectări pe ore a luminii. Despre aceasta a anunțat directorul ERES, Vasilii Sîrbu, în eventualitatea în care aprovizionarea cu gaz va fi întreruptă. Potrivit acestuia, măsura ar putea deveni necesară dacă cetățenii, în ciuda avertismentelor, vor utiliza simultan un număr mare de electrocasnice, ceea ce ar
Doi bărbați au fost reținuți fiind acuzați de înșelarea a două femei și cauzarea unui prejudiciu de peste 4.000.000 de lei. Cei doi suspecți, în vârstă de 20 și 27 de ani, originari din Bălți și Chișinău (unul dintre ei fiind cetățean turc stabilit în Republica Moldova), s-au prezentat victimelor
Campionatul Mondial de Fotbal din 2030 se va desfăşura în Spania, Portugalia şi Maroc, unele meciuri urmând a fi jucate în America de Sud, a transmis miercuri FIFA, scrie Reuters. Decizia a fost anunţată de preşedintele FIFA, Gianni Infantino. „Aducem fotbalul în mai multe ţări, iar numărul de echipe va
Victor Parlicov, fostul ministru al Energiei, respinge acuzațiile privind presupusa responsabilitate a ministerului pentru ratarea achizițiilor de gaze naturale la prețuri avantajoase. Într-un text publicat, pe 11 decembrie, pe pagina sa de Facebook, acesta a respins informațiile despre faptul că ar fi dus o corespondență „secretă” cu Moldovagaz și a
Victor Bînzari părăsește funcția de director general interimar al S.A. „ENERGOCOM”, pe 12 decembrie 2024. Decizia a fost comunicată de Agenția Proprietății Publice pe 11 decembrie. Consiliul Societății a desemnat deja un înlocuitor: Eugeniu Buzatu, actual consilier în cadrul companiei, va prelua funcția de director general interimar începând cu 13