„Orele de vârf sunt de la 4 la 10 seara”. Tiraspolul pregătește planul privind deconectări pe ore a luminii

Tiraspolul pregătește planul privind deconectări pe ore a luminii. Despre aceasta a anunțat directorul ERES, Vasilii Sîrbu, în eventualitatea în care aprovizionarea cu gaz va fi întreruptă.

Potrivit acestuia, măsura ar putea deveni necesară dacă cetățenii, în ciuda avertismentelor, vor utiliza simultan un număr mare de electrocasnice, ceea ce ar putea supraîncărca rețeaua electrică.

Perioada de vârf, în care se așteaptă cele mai mari consumuri, este între orele 16:00 și 22:00.

„Ne așteptăm la o creștere semnificativă a solicitărilor asupra rețelelor electrice. Pentru a face față acestor provocări, am intensificat rezervele de urgență pentru acest an și am organizat echipe suplimentare care să intervină rapid în caz de avarii locale,” a declarat Sîrbu.

Autoritățile îndeamnă populația să folosească rațional energia electrică și să evite utilizarea simultană a mai multor aparate electrocasnice, pentru a preveni posibilele avarii și întreruperi de curent.

Menționăm că, consumul de energie electrică a crescut în primele 10 zile ale lunii decembrie. Necesarul este suplinit de pe bursa română, unde prețurile sunt mai mari în comparație cu luna trecută. Astfel, populația este îndemnată să utilizeze rațional curentul electric.

***

Precizăm că gazul rusesc livrat în Europa, inclusiv cel pentru regiunea transnistreană, tranzitează teritoriul ucrainean, iar contractul de tranzit dintre Federația Rusă și Ucraina va expira la 1 ianuarie 2025. Kievul a declarat, în repetate rânduri, că nu intenționează să prelungească contractul respectiv, motivul fiind invazia Rusiei pe scară largă asupra Ucrainei.

În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz tranzitează zilnic Ucraina din Rusia, fiind livrat în regiunea transnistreană.

Pe 20 noiembrie 2024, Victor Parlicov – la acel moment ministru al Energiei – a anunțat că a fost invitat de Gazprom la discuții, la Sankt-Petersburg. Subiectul prioritar al discuțiilor, a comunicat Parlicov, va fi furnizarea de gaze naturale către regiunea transnistreană de la 1 ianuarie 2025. Detalii AICI.

Tot pe 20 noiembrie, premierul Dorin Recean a declarat că la întrevederea de la Sankt-Petersburg „vor fi negocieri în ceea ce privește cum asigurăm fluxul de gaze naturale către regiunea transnistreană” și a adăugat că livrările sunt importante inclusiv pentru cetățenii care locuiesc pe malul drept al Nistrului „pentru că asta ne asigură cel mai mic tarif la energia electrică”. Detalii AICI.

Pe 25 noiembrie a avut loc întrevederea dintre Parlicov și președintele Gazprom Alexei Miller. Pe 27 noiembrie, Parlicov a spus că Gazprom leagă subiectul livrărilor de gaze pentru malul stâng al Nistrului, prin rută alternativă – prin Turcia, de subiectul achitării pretinsei datorii aferente malului drept. Parlicov a mai declarat că Gazprom urmează să transmită o decizie la acest subiect. „Eu cred că scenariul realist este că vor fi limitate volumele de gaze pentru malul stâng”, a adăugat el. În același timp, Parlicov a spus că „toată lumea trebuie să înțeleagă că scenariul unei crize pe malul stâng este foarte realist” și că „dacă nu se va livra deloc gaz, regiunea transnistreană intră în colaps”. Detalii AICI.

Pe 4 decembrie, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că, în cazul în care Gazprom va întrerupe livrările de gaze către regiunea transnistreană, Chișinăul va asigura furnizarea acestora, însă nu gratuit. De asemenea, vicepremierul a adăugat că Guvernul ar putea acorda compensații pentru locuitorii regiunii în cazul unui astfel de scenariu. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

GETTY IMAGES

Proteste în SUA împotriva lui Donald Trump, sub sloganul „Fără regi” FOTO

În mai multe orașe din SUA au loc proteste de amploare împotriva administrației Trump, în cadrul acțiunii „Fără regi”. Aceasta este deja a treia astfel de acțiune, iar precedentele au adunat milioane de participanți, relatează BBC News.

Organizatorii au declarat că protestează împotriva politicilor promovate de Trump, inclusiv războiul din Iran, înăsprirea controlului imigrației la nivel federal și creșterea costului vieții. „Trump vrea să ne conducă precum un tiran. Dar aceasta este America, iar puterea aparține poporului, nu unor regi autoproclamați sau acoliților lor miliardari”, au declarat organizatorii.

GETTY IMAGES

Un reprezentant al Casei Albe a numit protestele „ședințe de terapie pentru obsesia față de Trump” și a declarat că singurii cărora le pasă de acestea sunt „jurnaliștii plătiți pentru a le mediatiza”.

Pe 28 martie, demonstrațiile au avut loc în aproape toate marile orașe din SUA, inclusiv New York, Washington și Los Angeles. La fel ca în acțiunile anterioare „Fără regi”, protestatarii au purtat efigii ale lui Trump, ale vicepreședintelui Vance și ale altor oficiali ai administrației, cerând demisia și arestarea acestora.

În Los Angeles, potrivit Departamentului Securității Interne, două persoane au fost arestate pentru atac asupra agenților federali de aplicare a legii. Conform instituției, doi polițiști au fost răniți de blocuri de beton și primesc îngrijiri medicale, după ce un grup de „mii de participanți la revolte” a înconjurat clădirea federală Roybal și a început să arunce obiecte în agenți.

Departamentul de Poliție din Los Angeles a anunțat, de asemenea, „numeroase arestări”, după ce protestatarii nu au respectat cerințele de a părăsi zona din apropierea unei închisori federale. Poliția a confirmat că autoritățile federale au folosit „mijloace neletale” pentru dispersarea mulțimii din acea zonă.

Agenția Reuters relatează că au fost efectuate arestări și în Dallas, după „ciocniri minore”, atunci când contraprotestatarii au blocat străzile și au împiedicat marșul „Fără regi”.

GETTY IMAGES
GETTY IMAGES
GETTY IMAGES
GETTY IMAGES

Potrivit sursei citate, ultimul miting „Fără regi”, din octombrie, a adunat aproape 7 milioane de oameni în întreaga țară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: