Ultimele materiale

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost în vizită la Constantin Cojocari, cel mai în vârstă alegător al țării, în vârstă de 105 ani, care trăiește în satul Sofia, raionul Hîncești. Potrivit unui comunicat al Președinției, domnul Cojocari și-a exprimat dorința de a vota, chiar dacă acest lucru a implicat

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat cinci posturi de televiziune din cauza nerespectării uniformității nivelului de sunet între comunicările comerciale și programele audiovizuale, încălcând astfel prevederile articolului 63, alineatul (6) din Codul serviciilor media audiovizuale. În total, amenzile au însumat 34.500 de lei. Monitorizarea a fost realizată pe parcursul a trei

Judecătoarea Mariana Ursachi (fostă Pitic) de la Curtea Supremă de Justiție nu a trecut evaluarea Comisiei Vetting, fiind respinsă pe motiv de neconformitate cu criteriile de integritate. Conform raportului emis de Comisie, Ursachi nu a participat la mai multe audieri în care i-au fost aduse la cunoștință îndoielile legate de

Șoferii care comit contravenții rutiere fără impact semnificativ asupra ordinii și siguranței publice vor putea primi doar avertismente, conform unui proiect de modificare a Codului contravențional, examinat de Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Proiectul urmează să fie propus pentru aprobare în prima lectură în plenul Parlamentului. Modificările

R. Moldova va beneficia de un pachet de finanțare în valoare totală de 54,5 milioane de dolari SUA, destinat eficientizării consumului energetic în clădirile publice și rezidențiale, precum și modernizării sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău. Decizia a fost aprobată de miniștri în cadrul ședinței de miercuri,

Prima tranșă din pachetul de sprijin financiar de 1,8 miliarde de euro, anunțat la Chișinău de Ursula von der Leyen, va veni în 2025. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. Oficialul european a menționat că prima tranșă va fi acordată

Traficul la frontiera de stat Giurgiulești – Galați va fi simplificat și fluidizat. Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat pe 6 noimbrie în ședința Guvernului inițierea negocierilor și semnarea unui nou Acord privind controlul coordonat la această frontieră, pe sensul de intrare în România. Prin urmare, vor fi

Un tânăr de 23 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite într-un grav accident rutier produs în seara zilei de 4 noiembrie, în jurul orei 18:00, pe traseul R7, în direcția Zgurița-Chetrosu, raionul Drochia, transmite Nord News. Potrivit sursei citate, un automobil Hyundai Matrix, condus de

Pe 17 noiembrie 2024, locuitorii din șapte localități ale Republicii Moldova vor participa la alegeri locale noi pentru funcția de primar, conform informațiilor furnizate de Comisia Electorală Centrală. Consiliile electorale de circumscripție au evaluat și aprobat dosarele a 38 de candidați, care și-au depus candidatura pentru ocuparea funcției în respectivele

Iurie Ciocan, președintele Organizației Teritoriale Chișinău a Partidului Social Democrat (PSD) România, și-a lansat oficial candidatura pentru funcția de deputat în Parlamentul României, marcând debutul campaniei PSD pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie și cele parlamentare din 1 decembrie. Campania a fost lansată pe 5 noiembrie, în cadrul unei briefing

x
x