Ultimele materiale

Opt mii de copii din capitală, care provin din familii social-vulnerabile, vor beneficia de un ajutor material unic în valoare de 700 de lei, în contextul începerii noului an de studii, informează Primăria Chișinău. Astfel, în cadrul primei etape, 6777 de elevi au primit deja ajutorul oferit de municipalitate. Totodată,

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil și vicepreședintele CEC, Vladimir Șarban, au avut o întrevedere online cu Peter Mihalko, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Aceștia au discutat despre alegerile prezidențiale și despre inițiativele de modificare a Codului electoral și a legislației conexe înaintate de unele grupuri de deputați.

Republica Moldova intră în topul celor 10 țări cu cel mai mare acces la date deschise privind contractele de achiziții publice. De această părere sunt mai mulți experți internaționali, se arată într-un comunicat al Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă”. „Moldova a primit un rating atât de înalt pentru transparența datelor, datorită

În România, în ultimele 24 de ore au fost raportate 883 de cazuri noi de COVID-19, după procesarea a 7247 de teste, informează Digi24. Alte 33 de decese au fost înregistrate din cauza infecțiilor cu coronavirus, în timp ce la terapie intensivă sunt în continuare internate 465 de persoane. Până

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a depus semnăturile la Comisia Electorală Centrală pentru a fi înregistrat în cursa prezidențială. Acesta a colectat 24 122 de semnături. „Pentru noi nu a fost complicat. A mers ușor, a mers bine”, a declarat Usatîi cu referire la procesul de colectare a semnăturilor în

Președintele Igor Dodon îl acționează în judecată pe liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă. Șeful statului a înaintat o cerere prealabilă în acest sens. Mai exact, este vorba despre o postare publicată de Dorin Chirtoacă, pe 18 august, în care acesta afirmă că șeful statului nu ar fi plecat la Moscova,

Violeta Ivanov a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea grupului de inițiativă, care va colecta semnături în susținerea candidatului Partidului Șor la alegerile prezidențiale. „Am primit mii de mesaje de susținere, ceea ce mă face să merg ferm în această luptă. Prioritatea nr.1 nu sunt semnăturile, dar este

Din numărul total de cazuri de coronavirus confirmate în Republica Moldova, peste 16 600 sunt în municipiul Chișinău. Despre acest lucru a anunțat Tatiana Bucearschi, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, în cadrul ședinței serviciilor Primăriei, astăzi, 7 septembrie. „Rămânem îngrijorați de situația sporită a infectării cu COVID-19 în

Grupul de inițiativă pentru înregistrarea candidatului Andrei Năstase a depus listele cu semnături la Comisia Electorală Centrală, astăzi, 7 septembrie. „Mulțumim celor 25 491 de semnatari și tuturor oamenilor care și-au exprimat sprijinul, din țară, din diasporă și, nu în ultimul rând, echipelor noastre din toate raioanele Republicii Moldova”, a

Prima ședință a parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă va avea loc în această săptămână. În cadrul acesteia urmează a fi discutate mai multe proiecte de lege, printre care și rectificarea bugetului de stat. Despre acest lucru a anunțat premierul Ion Chicu, după ședința conducerii de vârf a țării. „Din câte am

x
x