Pe teritoriul regiunii transnistrene a început să fie difuzat prin cablu postul de televiziune Moldova 1, care aparține companiei publice „Teleradio-Moldova”. Inițial despre acest lucru a vorbit deputatul Roman Roșca. Ulterior, informația a fost comunicată și de purtătorul de cuvânt al Guvernului. Într-un comentariu pentru NewsMaker, directorul companiei publice Vladimir
Doi șefi de secție din Spitalul raional Florești ar fi pretins bani de la pacienți pentru diferite servicii, „acordate contrar atribuțiilor funcționale”. Aceștia ar fi eliberat concluzii medicale pentru determinarea gradelor de dizabilitate în lipsa pacienților. Totodată ar fi eliberat îndreptări pentru investigații medicale la anumite centre de diagnostic private
Societatea pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” solicită majorarea tarifului la apă pentru consumatorii finali cu 3 lei și 54 de bani. Cererea a fost înaintată Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Societatea a menționat că „ultima aprobare a tarifelor pentru Apă-Canal Chișinău a avut loc în anul 2023”. În prezent,
Ala Nemerenco a declarat că Ministerul Sănătății nu are nicio tangență cu activitatea salonului de înfrumusețare unde a murit o pacientă. Totodată a adăugat că „aprobarea activității acestor saloane se face ca și în cazul altor afaceri – plăcintării, cabinete de manichiură, frizerii și oricare alte servicii”. „E haos, cum
Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, și-a anunțat retragerea din sportul profesionist. Anunțul a fost făcut la Cluj, la turneul de tenis Transylvania Open, unde a fost învinsă. „Corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde probabil am fost. Nu vreau să plâng, este un lucru
Începând cu ziua de 3 februarie 2025 antreprenorii din Republica Moldova pot depune cereri pentru a obține compensații la energia electrică. Potrivit Ministerului Energiei, Guvernul va compensa 50% din creșterea tarifului la energia electrică pentru o perioadă de 3 luni – ianuarie, februarie și martie 2025. Cine sunt eligibili pentru
Fosta ministră de Externe a României Luminița Odobescu, în prezent – consilieră de stat al premierului Marcel Ciolacu, a fost decorată de președinta Republicii Moldova cu „Ordinul de Onoare”. Distincția i-a fost oferită „pentru realizările sale din mandatul de ministră a Afacerilor Externe a României”. Instituția prezidențială a comunicat, pe
Agenția Națională de Sănătate Publicǎ (ANSP) „a inițiat controale inopinate” la salonul cosmetologic din Chișinău unde a fost înregistrat un caz de deces. Astfel, pe 31 ianuarie și 3 februarie, o echipă care a mers la verificarea cabinetului „a constatat că acesta era închis”. Precizările au fost făcute, pe 4
Președinta Maia Sandu a fost întrebată dacă i-a cerut sau nu șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, să demisioneze. „I-am spus șefei Procuraturii Anticorupție că instituția pe care o conduce și nu doar această instituție reprezintă o vulnerabilitate la adresa securității și la adresa democrației Republicii Moldova”, a comunicat șefa statului.
Pentru a beneficia de cele 60 milioane de euro din partea Uniunii Europene, regiunea transnistreană trebuie să-și asume câteva lucruri. Printre acestea – să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, să elaboreze un plan acceptat de Guvernul Republicii Moldova prin care vor fi actualizate tarifele la energie la