Uniunea Europeană a introdus noi reguli vamale pentru trimiterile poștale cu marfă provenite din afara UE și cu o valoare de până la 150 de euro. Pentru aceste trimiteri va fi aplicată o taxă de 3 euro pentru fiecare articol declarat, cu posibile costuri suplimentare. Noile reguli se aplică mărfurilor
Liderul și deputatul „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, susține că o persoană investigată inclusiv pentru escrocherii în spatele unor call centre s-a prezentat la audierile parlamentare din 12 iunie, dedicate combaterii acestor ilegalități. Politicianul a menționat că deputatul PAS, Radu Marian, ar fi prieten cu acesta și că ultimul a ieșit
Deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Dinu Plîngău, a anunțat că va propune crearea unei comisii de anchetă privind activitatea întreprinderilor de stat. Potrivit deputatului, membrii comisiei ar trebui să fie nu doar deputați, ci și jurnaliști de investigație, precum și delegați ai Centrului Național Anticorupție (CNA) și
Lidera Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a criticat decizia din 30 iunie a Curții Constituționale, menționând că hotărârea „înseamnă că, de acum încolo, orice partid din Moldova va putea fi exclus din alegeri sau i se va limita activitatea doar în bază de suspiciuni”. Ea a anunțat că va sesiza
Pe 1 iulie 2026 s-a majorat vârsta standard de pensionare pentru femeile din Republica Moldova. Acestea se vor pensiona la 62 ani, față de 61 de ani și 6 luni în anul precedent. Pentru bărbați, vârsta de pensionare rămâne neschimbată. Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), începând cu 1
În dosarul penal care vizează atacul armat de la Aeroportul Chișinău din iunie 2023, procurorul de caz a dispus schimbarea acuzării în privința fostului șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi. Fapta a fost reîncadrată juridic în „lipsire de viață din imprudență săvârșită asupra a două persoane”. Informația a fost
Închiderea Secției de obstetrică și ginecologie a Spitalului Raional Ștefan Vodă, în care funcționează și maternitatea, a fost necesară din cauza înregistrării a mai puțin de o naștere pe zi, contrar prevederilor. Declarațiile au fost făcute de ministrul Sănătății, Emil Ceban, pe 1 iulie. Oficialul a spus că personalul medical
Printre cele 12 persoane confirmate cu Salmonella se regăsește și un copil. Informația a fost comunicată de ministrul Sănătății, Emil Ceban, pe 1 iulie, în contextul intoxicației de la hotelul Radisson Blu Leogrand din Chișinău. Oficialul a anunțat că, în prezent, în cadrul hotelului au fost impuse anumite restricții. Potrivit
Premierul Alexandru Munteanu a îndemnat membrii consiliilor de administrație ale întreprinderilor de stat să ia în considerare depunerea demisiei de onoare, dacă „știu că nu își pot justifica activitatea și remunerația”. Apelul a fost făcut la ședința Guvernului din 1 iulie. În context, oficialul a anunțat că va fi revizuit
Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că, începând cu 1 iulie, este demarată reorganizarea Agenției Proprietății Publice (APP) și trecerea acesteia în coordonarea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, condus de Eugen Osmochescu. Munteanu i-a solicitat lui Osmochescu să prezinte o evaluare a APP-ului și „un plan concret de reorganizare”. „Săptămâna trecută