Criza energetică La 13 octombrie, în Moldova a fost anunțată stare de alertă în sectorul gazelor naturale. „Comisia pentru Situații Excepționale a anunțat stare de alertă în ceea ce privește sectorul de gaze naturale. Noi am luat această decizie pentru a preveni declanșarea unei situații de urgență și pentru a
Reținerea lui Stoianoglo: reacții Procurorul Victor Furtună, care gestionează dosarul procurorului general destituit Alexandr Stoianoglo, a cerut ca acesta să fie plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Reținerea lui Stoianoglo a provocat reacții controversate. Astfel, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a anunțat că boicotează ședința parlamentului. Deputații PSRM
Justiție Subiectul principal al zilei de marți l-a constituit reținerea procurorului general Alexandr Stoianoglo, care a fost suspendat din funcție. Evenimentele s-au desfășurat într-un mod vertiginos. Consiliul Superior al Procurorilor s-a convocat într-o ședință extraordinară. În agendă a fost inclusă o singură chestiune — denunțul deputatului PAS Lilian Carp împotriva
Șoferii mașinilor înregistrate în alte state, care vor comite încălcări în trafic pe teritoriul Republicii Moldova, vor putea fi sancționați și de către angajații Administrației de Stat a Drumurilor. Ei vor verifica dacă conducătorii de automobile au vinieta achitată conform legislației, a anunțat Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP), pe
13 polițiști de frontieră care activau la Aeroportul Internațional Chișinău au fost reținuți pe 29 septembrie, în urma descinderilor efectuate de CNA, SIS și procurorii anticorupție. Potrivit oamenilor legi, aceștia riscă până la 10 ani de închisoare. „La această etapă, în cauză figurează 15 polițiști de frontieră cu statut de
În Republica Moldova, bolile cardiovasculare se situează pe primul loc în clasamentul cauzelor de deces. Potrivit Ministerului Sănătății, în anul 2020, din cauza afecțiunilor aparatului cardiovascular și-au pierdut viața 22 872 de persoane, comparativ cu 21 512 decese, în 2019. La nivel mondial, în jur de 520 de milioane de
United Airlines va concedia aproape 600 de angajați care nu s-au vaccinat anti-Covid. La începutul lunii august, compania americană ceruse tuturor angajaților săi să se imunizeze, transmite digi24. Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, au cerut o scutire medicală sau religioasă. Peste 99% au
În perioada 28 septembrie – 28 noiembrie 2021, în Republica Moldova se va desfășura campania „Pune umărul, vaccinează-te”. Scopul acțiunii este de a informa studenții despre necesitatea și importanța imunizării, precum și mobilizarea lor la vaccinare. Prezentă la evenimentul de lansare din 28 septembrie, ministrul Sănătății Ala Nemerenco a îndemnat
Olga Bondarciuc, notara din Republica Moldova, care era anunțată în căutare internațională, a fost reținută în Belgia. Ea este cunoscută pentru legalizarea mai multor contracte care implică companii și persoane din cercul fostului lider PDM Vladimir Plahotniuc. Aceasta va fi extrădată în Moldova. Anunțul a fost făcut pe 28 septembrie
Cea mai înaltă rată de vaccinare împotriva Covid-19 cu schema completă este înregistrată în municipiul Chișinău – 34%, fiind urmat de raioanele Soroca cu 26%, Dubăsari și Orhei – 24%. Între timp, locuitorii raioanelor Leova, Sângerei și UTA Găgăuzia sunt vaccinați în proporție de 13 – 15 la sută. Informațiile