
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Salariile parlamentarilor au fost majorate cu peste patru mii de lei. Dacă, în 2019 salariul de funcție a deputatului era de 13 940 lei, în 2020 este deja 18 122, anunță deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, într-o postare pe Facebook, din 5 februarie. „Totul s-a făcut prin
Un bărbat cu vârsta de 56 de ani a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru că ar fi exploatat sexual un adolescent. Potrivit unui comunicat publicat joi, 6 februarie, de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), infracțiunea a fost comisă în 2011, pe când minorul avea
Mai multe puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina și-au sistat activitatea, după ce în țara vecină, din cauza condițiilor climaterice nefavorabile, s-a produs o pană de curent, anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă publicat joi, 6 februarie. UPDATE (09.37) Punctul de trecere a frontierei
Bilanțul victimelor în urma accidentului aviatic de la aeroportul din Istanbul a ajuns la trei morți și 179 de răniți. Avionul de linie s-a rupt în trei părți după ce a ieşit de pe pistă la aterizare, miercuri, pe un aeroport din Istanbul, iar apoi a luat foc, scrie BBC
Procedura de destituire a președintelui american Donald Trump a luat sfârșit. Procesul de impeachment s-a încheiat cu achitarea șefului Casei Albe în cazul ambelor acuzații care fuseseră formulate împotriva sa de Camera Reprezentanților, unde domină democrații, informează CNN, joi, 6 februarie. Senatul SUA a pus capăt demersului inițiat de democrații
Autoritățile intenționează să aplice moratoriu asupra mecanismului compensatoriu, care permite mișcorarea termenului de detenție din cauza condițiilor proaste din închisori. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, în timpul ședinței Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, care a avut loc în data de 5 februarie, în parlament.
Guvernul României, în frunte cu premierul Ludovic Orban, a fost demis. Moţiunea de cenzură a fost adoptată în parlamentul de la București, anunță Observator.tv, miercuri, 5 februarie. În total, 261 de senatori şi deputaţi au votat moţiunea de cenzură, arată primele informaţii, conform unor surse politice din parlament. 139 de
Timp de două săptămâni, în Republica Moldova ar putea apărea teste care vor permite diagnosticul coronavirusului de tip nou care face ravagii în China. Anunțul a fost făcut în data de 5 februarie, de către secretarul de stat al ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Mariana Golovaci, în cadrul
Au pus pe roate o afacere cu droguri. Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Râșcani, sub conducerea oficiului Râșcani al Procuraturii municipiului Chișinău, au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal organizat, specializat în producerea, contrabanda și circulația ilegală
Locuitorul din stânga Nistrului, Alexandr Rjavitin, despre care activiștii pentru drepturile omului și deputații de la Chișinău au anunțat că a fost răpit, a fost din nou înrolat în armata transnistreană. Сel puțin asta reiese dintr-un reportaj difuzat de postul de televiziune „Pervîi Predsnestrovskii” în data de 4 februarie. În