Stela Untila

Redactor-șef NewsMaker

[email protected]


La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.

Ultimele materiale

La protestul care s-a desfășurat pe 28 noiembrie în centrul capitalei au participat în jur de 3800 de persoane. Datele au fost publicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP). În timpul manifestației au fost înregistrate nereguli, iar 26 de persoane, inclusiv 10 minori, au fost conduși la Inspectorat pentru identificare

Ex-președintele țării Igor Dodon a dat de înțeles că s-ar putea implica mai activ în politica mare. Anunțul a fost făcut pe 28 noiembrie. Politicianul, care în prezent este președinte de onoare al Partidului Socialiștilor (PSRM) a menționat că va anunța o decizie despre viitorul său politic în circa două

Incidentul de la blocul energetic nr. 3 din cadrul Centralei Electrice cu Termoficare nr.2, Sursa I, care s-a produs în data de 11 noiembrie 2022, a fost provocat de o defecțiune la sistemul de răcire. Este concluzia formulată de „Termoelectrica” pe 28 noiembrie. Potrivit reprezentanților „Termoelectrica”, cauza deconectării avariate a

Ex-președintele țării Igor Dodon rămâne în libertate. Judecătorii Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins recursul Procuraturii, iar decizia este irevocabilă. Hotărârea a fost pronunțată pe 28 noiembrie. „A fost o încercare ilegală a procurorului de a mă întoarce în arest la domiciliu. Însuși faptul că o astfel de cerere

Dinu Țurcanu, liderul protestelor organizate de Partidul „ȘOR”, susținute și unii deputați comuniști precum Diana Caraman și Constantin Starîș, dar și fostul șef-adjunct al IGP Gheorghe Cavcaliuc, dat în căutare, a anunțat că a depus la Procuratura Generală un denunț. Plângerea este semnată de așa-numitul „Comitet al Salvării Naționale” (CSN),

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Igor Grosu a enumerat subiectele abordate în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al formațiunii, care s-a desfășurat pe 27 noiembrie. Printre acestea se numără și alegerile locale care urmează să se desfășoare în anul 2023. Principalele subiecte discutate la Consiliul Politic Național al PAS:

Ministrul Economiei Dumitru Alaiba promite transparență maximă în instituția pe care o conduce și deschidere pentru presă. Acesta a anunțat că șeful său de cabinet este Gicu Haret, un bărbat cu experiență de muncă doar în sectorul privat. „Faceți cunoștință, acesta este șeful meu de cabinet. Pe Gicu Haret l-am

În legătură cu acțiunea de protest din 28 Noiembrie, în municipiul Chișinău este blocat traseul pentru circulația transportului pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, perimetrul str. Vasile Alecsandri și str. Ismail. De asemenea, circulația troleibuzelor a fost direcționată. Troleibuzele sunt redirecționate după cum urmează: Rutele nr. 1, 4, 5,

Membrii și simpatizanții Partidului „ȘOR” au organizat pe 28 noiembrie un protest în fața Procuraturii Generale. Manifestanții au pornit în coloană de la magazinul UNIC din Chișinău. Troleibuzele care traversează bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt au fost redirecționate. Manifestanții scandează „Jos guvernarea!”, „Noi suntem poporul” și „Jos Maia Sandu!”.

În Piața Marii Adunări Naționale din municipiul Chișinău urmează să fie amenajat bradul de Crăciun și un târg tradițional. Evenimente tradiționale vor fi organizate și în alte sectoare ale capitalei. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Ceban, care a precizat că, în pofida „circumstanțelor deloc ușoare”, este nevoie

x
x