Andrei Mardari / NewsMaker

Natalia Gavrilița participă la Reuniunea Liderilor de la München, care se desfășoară cu ușile închise

Prim-ministra Natalia Gavrilița participă pe 29 noiembrie la Reuniunea Liderilor de la München, care se desfășoară la București, și care este un format al Conferinţei de Securitate de la München. Șefa Guvernului de la Chișinău va deschide sesiunea de marți, „Dark Clouds Over the Black Sea? Regional Security in Flux”, cu un discurs tematic.

Reuniunea Liderilor de la München se desfăşoară cu uşile închise, în baza regulilor de tip Chatham House, iar invitați sunt încurajați să se implice activ și să participe la toate sesiunile.

Scopul instituirii acestui format este de a crea un spaţiu pentru generarea de idei noi şi soluţii viabile pentru cele mai stringente probleme de politică externă şi de securitate. Evenimentul a reunit la București participanţi la nivel înalt din peste 25 de state, printre care formatori de opinie, analiști, experți, actuali şi foşti oficiali. Aceasta este prima Reuniune a Liderilor de la München, din 2009 încoace, care se desfășoară în Europa de Est. Ultima ediție a avut loc la Washington în mai 2022.

În cadrul vizitei de o zi în capitala României, prim-ministra Natalia Gavrilița va avea o întrevedere bilaterală cu premierul român, Nicolae Ionel Ciucă.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Femeia ucisă la Măgdăcești, deși se afla sub protecția statului: ministrul Justiției dă asigurări – toți vinovații pasibili de răspundere vor fi identificați

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, s-a arătat convins că, în contextul tragediei de la Măgdăcești, unde bărbatul s-a apropiat de victimă, în pofida ordonanței de protecție emise pe numele său, vor fi identificate persoanele responsabile și atrase la răspundere. Potrivit oficialului, aceasta va avea loc în cadrul procesului penal inițiat de Procuratură. Cojuhari a precizat, în acest sens, că ancheta internă lansată de Ministerul Justiției imediat după producerea tragediei, potrivit legii, este suspendată pe perioada desfășurării urmăririi penale.

„Imediat după producerea acestui caz, Ministerul Justiției a lansat o anchetă internă. (…) Totodată, după cum cunoaștem cu toții, pe acest subiect este inițiat și un proces penal de către oficiul Procuraturii. (…) Or, conform prevederilor Codului administrativ (…), pe perioada desfășurării urmăririi penale se suspendă ancheta internă. (…) Respectiv, noi, la moment, ne-am focusat toate eforturile vizavi de îmbunătățirea procedurilor, asigurarea interconecțiunii cu sistemele informaționale. În curând o să venim (…) și cu un proiect de lege, care va prevedea mai multe incursiuni, inclusiv de la sancționarea încălcării ordinului de restricție și a ordinului de protecție până la instituirea modulului de consemn la frontieră”, a comunicat ministrul.

Întrebat dacă, în contextul tragediei de la Măgdăcești, statul se limitează doar la o demisie, ministrul Justiției a declarat: „Procesul penal nu este doar o demisie. Sunt ferm convins că la finalizarea etapei de urmărire penală, vor fi identificate și persoanele responsabile. (…) Urmarea logică, vor fi atrași la răspundere penală persoanele și vor fi identificați vinovații pasibili de răspundere. Este un lucru foarte serios și va atrage după sine consecințele respective”.

Pe 31 august, o femeie de 42 de ani și soțul său, în vârstă de 47 de ani, au fost găsiți morți la Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare ale autorităților, bărbatul ar fi mers la domiciliul comun, deși avea interdicția de a se apropia de soția sa în baza unei ordonanțe de protecție. Acesta ar fi împușcat mortal femeia, după care și-ar fi luat viața cu aceeași armă. În urma tragediei, trei copii au rămas orfani. Este vorba despre trei fete – o tânără de peste 20 de ani și două minore, de 15 și 7 ani. Cele două minore rămase fără părinți după tragedia de la Măgdăcești au rămas în grija surorii lor mai mari. Detalii AICI.

Inspectoratul Național de Probațiune a anunțat, pe 1 septembrie, că a inițiat o anchetă internă pentru a verifica modul în care a fost monitorizat bărbatul și dacă au fost respectate procedurile și obligațiile privind supravegherea electronică. Tot pe 1 septembrie, Procuratura Generală a anunțat că a inițiat un proces penal pentru a stabili, între altele, cum a fost posibil ca bărbatul să se apropie de victimă, în pofida ordonanței de protecție emise pe numele său.

Pe 2 septembrie, șeful Inspectoratului de Probațiune și-a dat demisia după crima de la Măgdăcești. Demisia a fost anunțată de ministrul Justiției, care a prezentat și cronologia cazului de la Măgdăcești. Detalii AICI. Pe 3 septembrie, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va introduce cinci măsuri „urgente” pentru consolidarea protecției victimelor violenței domestice, după tragedia de la Măgdăcești. Detalii AICI. Tot pe 3 septembrie, Platforma Femeilor Deputate din Parlament a anunțat că va organiza audieri publice după tragedia de la Măgdăcești. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: