Ghinion pentru un român care s-a grăbit să-și facă rezerve de motorină, speriat că prețul la combustibili ar putea exploda. Omul a cumpărat 1.000 de litri de motorină, de la o benzinărie din Tecuci, însă a pierdut mai mult de jumătate din cantitate, după ce containerul în care o transporta
Locuitorii din Rostov, Krasnodar și Volgograd postează pe rețelele de socializare fotografii cu rafturile goale ale supermarketurilor. Oamenii își fac provizii de zahăr, sare, ulei de floarea soarelui, hrișcă și alte produse cu o durată lungă de valabilitate. În regiunea Rostov, potrivit presei locale, mai multe magazine au interzis procurarea
Așa-numitul Serviciu Vamal al Transnistriei informează despre intrarea în vigoare a hotărârii executivului transnistrean „Cu privire la introducerea taxelor vamale sezoniere la export la cereale, semințe oleaginoase și culturi industriale”. Potrivit novostipmr.com, o astfel de măsură este luată pentru a asigura securitatea alimentară a regiunii transnistrene. Taxa este stabilită pentru
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a desemnat doi operatori aerieni care vor efectua patru curse neregulate pentru transportarea refugiaților. Potrivit AAC, este vorba despre companiile aeriană Fly One și Wizz Air. Compania Fly One a fost desemnată pentru operarea în perioada 11-13 martie 2022 a zborurilor pe rutele Chișinău – Istanbul,
Comisia Situații Excepționale (CSE) a decis în ședința, din 10 martie, că Starlink, renumitul serviciu de internet prin satelit a lui Elon Musk, va oferi servicii de conexiune la internet în punctele de trecere a frontierei R. Moldova. De asemenea serviciul companiei SpaceX va fi activ și punctele de triere
Pe perioada stării de urgență, operatorii de transport vor putea să modifice tarifele pentru serviciile regulate în trafic raional și interraional. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Situații Excepționale (CSE), pe 10 martie. Totuși, aceștia nu vor trebui să depășească plafonul stabilit conform unei formule de
Circulația trenului de pe cursa specială Căușeni – Chișinău – Iași, programată pentru 10 martie, a fost suspendată. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi de Calea Ferată din Moldova (CFM). Contactat de NM, șeful CFM Oleg Tofilat a declarat că sunt puțini doritori. „Graficul următoarelor curse speciale
Fostul deputat Iurie Roșca riscă să fie cercetat penal după ce a postat pe rețelele de socializare un video prin care le solicită moldovenilor „să se roage pentru victoria lui Putin”, în războiul început cu Ucraina. În acest context, Iulian Groza, membru în Consiliul Suprem de Securitate, a făcut un
Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, declară că Rusia nu intenționează să atace alte țări și nici nu a atacat Ucraina. Iar cu referire la atacul maternității din Mariupol, oficialul rus spune că maternitatea fusese transformată într-o bază militară, de unde se trăgea împotriva soldaților ruși. „Blocurile maternității din
Carburanții continuă să se scumpească. Conform prețului plafon stabilit de Agenția Națională de Reglementare Energetică, pentru 11 martie, un litru de benzină va fi mai scump decât astăzi cu 0,40 bani și va ajunge să coste 27,08 lei. Prețul unui litru de motorină se va majora cu 0,78 bani. Șoferii