Ultimele materiale

Procurorii anticorupție care instrumentează cauza penală privind învinuirea adjunctului procurorului general suspendat, Ruslan Popov, oferă pe 30 noiembrie, noi detalii referitor la ultimele acțiuni de urmărire penală efectuate pe caz. Procuratura informează că au fost audiate 14 persoane și au fost autorizate și efectuate 5 percheziții pe lângă cele 7,

Felicia Chifa a fost numită președinta Consiliului medierii, în cadrul ședinței din 29 noiembrie. Secretarul de stat, Veronica Mihailov-Moraru a menționat la deschiderea ședinței că așteptările de la membrii Consiliului de mediere sunt mari. „Și ministerul Justiției urmează să se implice activ în promovarea medierii, acțiuni în acest sens sunt

Jurnalistul Vlad Ţurcanu va fi propus Parlamentului pentru funcţia de director general al IP Compania „Teleradio-Moldova” (TRM). Pentru candidatura lui au votat şase din cei şapte membri ai Consiliului de supraveghere şi dezvoltare (CSD) al TRM, reuniţi astăzi în prima şedinţă. Informaţia a fost confirmată pentru TRM.MD de către Sergiu

În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost înregistrate alte 677 cazuri noi de infectare cu COVID-19, informează Ministerul Sănătății pe 29 noiembrie. Din numărul total de cazuri, 4 cazuri sunt asociate cu contact în afara țării: 3-Italia, 1-Bulgaria. Numărul total de teste efectuate – 5039. Totodată, au

Directorul general Termoelectrica S.A. își încheie mandatul din data de 1 decembrie curent. Veaceslav Eni a deținut funcția de director general Termoelectrica S.A., timp de 6 ani, fiind la al treilea mandat consecutiv. Anunțul a fost făcut pe 29 noiembrie, printr-un comunicat de presă. În comunicatul emis de furnizorul de

Șeful Legislativului Igor Grosu și președintele Parlamentului European, David Sassoli au semnat, în premieră, un Memorandum de înțelegere. Documentul vine să susțină cursul de integrare europeană și apropiere de Uniunea Europeană. „Parlamentul European a fost și este mereu alături de Republica Moldova, iar cel mai important, alături de cetățenii noștri

Pe 29 noiembrie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat, 75 de observatori naționali din partea Asociației obștești „Centrul pentru Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor Omului” și 3 observatori internaționali din partea Ambasadei Republicii Turcia. Aceștia vor monitoriza turul doi al alegerilor locale noi din 5 decembrie 2021. Observatorii acreditați pentru

Polițiștii de frontieră care au finalizat schema primară de vaccinare anti-Covid, și-au administrat astăzi doza booster. S-a vaccinat și șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) Rosian Vasiloi, anunță IGPF, pe 29 noiembrie. „Pandemia ne-a epuizat pe toți, însă dorința de viață este mult mai puternică. De aceea vă

Autoritățile austriece au anunțat despre destructurarea unui grup de traficanți de ființe umane, suspectați de introducerea ilegală a migranților sirieni, libanezi și egipteni. În consecință au fost reținute 15 persoane, inclusiv cetățeni moldoveni. Făptașii au transportat peste 700 de persoane, obținând un venit de 2,5 milioane de euro, relatează Washington

Unii dintre angajații întreprinderilor de distribuție a gazelor au inclus zeci de mii de metri cubi de gaz în baza de date, care nu au fost consumate în realitate. Aceștia se foloseau de statutul de serviciu, în interese financiare. Drept urmare, acest fapt ar putea duce la discrepanțe pronunțate în

Ultimele știri

x
x