jurnal.md

Noi detalii despre acțiunile de urmărire penală pe cazul lui Ruslan Popov

Procurorii anticorupție care instrumentează cauza penală privind învinuirea adjunctului procurorului general suspendat, Ruslan Popov, oferă pe 30 noiembrie, noi detalii referitor la ultimele acțiuni de urmărire penală efectuate pe caz.

Procuratura informează că au fost audiate 14 persoane și au fost autorizate și efectuate 5 percheziții pe lângă cele 7, care au fost efectuate în timpul reținerii lui Popov. În rezultat, au fost ridicate peste 280 documente contabile, acte juridice și alte înscrisuri precum și purtători materiali de informații care conțin date de evidență contabilă;

De asemenea, potrivit Procuraturii Anticorupție, a fost efectuată o cercetare la fața locului a biroului adjunctului procurorului general suspendat, în cadrul căreia au fost ridicate circa 50 de documente și înscrisuri.

A fost recunoscută o persoană în calitate de bănuit, pentru participație în calitate de complice la îmbogățirea ilicită imputată lui Ruslan Popov.

Au fost autorizate și efectuate peste 24 ridicări a documentelor și altor probe de la autoritățile publice și instituțiile bancare, în rezultatul cărora au fost ridicate peste 2200 documente, acte juridice și alte înscrisuri, precum și purtători materiali de informați, mai precizează PA.

Pe marginea acestui caz, a fost efectuată examinarea parțială a mai multor documente ridicate de la autoritățile publice cât și fișiere video și audio, fiind stabilite probe pertinente cauzei penale. Totodată s-a dispus efectuarea expertizei tehnice a dispozitivelor electronice și expertiza de evaluare a bunurilor imobile și a utilajelor tehnice.

Conform informațiilor oferite de Procuratură, a fost dispusă efectuarea investigațiilor financiare-paralele de către ARBI și a controalelor fiscale la persoana fizică care desfășoară activitate de întreprinzător implicată în cazul în speță.

Totodată, au fost examinate și soluționate 9 cereri care au fost depuse de către învinuitul Ruslan Popov cât și avocații acestuia.

Amintim că Ruslan Popov este cercetat penal pentru îmbogățirea ilicită. Urmărirea penală este exercitată de către un grup de procurori și ofițeri de urmărire penală din cadrul Procuraturii Anticorupție, cu suportul acordat de Serviciul de Informații și Securitate. Procurorii anticorupție au solicitat judecătorilor să emită mandat de arestare pe numele său.

Ruslan Popov a fost suspendat din funcția de adjunct al procurorului general concomitent cu deschiderea unui dosar penal pe numele lui Alexandr Stoianoglo. Împreună cu colegul său, Iurie Perevoznic (în prezent, acesta a demisionat din funcția de procuror-șef adjunct), Ruslan Popov a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a declarat că Stoianoglo ar fi nevinovat.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Vasile Grădinaru a depus o sesizare la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) și le-a reproșat lui Popov și Perevoznic că s-ar fi expus în mod public în interes personal și au dat apreciere juridică pe fiecare capăt de acuzare, care i se incriminează lui Stoianoglo.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vladimir Zelenski

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la Kiev. Ce au discutat (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte de infrastructură, cooperarea în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană a celor două țări.

Potrivit mesajelor publicate de cei doi oficiali după întrevedere, printre subiectele abordate s-au numărat construcția și modernizarea podurilor, drumurilor și căilor ferate, precum și consolidarea conexiunilor energetice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Tofan a menționat și gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, precum și identificarea unor noi oportunități pentru companiile din ambele țări.

„Am abordat și aspectele legate de securitate, inclusiv situația din Transnistria și consolidarea cooperării militare dintre țările noastre. Astăzi, prim-miniștrii Ucrainei și Republicii Moldova au semnat un acord de cooperare în acest domeniu. Este important ca eforturile noastre comune să se concretizeze în rezultate pentru cetățenii și țările noastre”, a mai precizat Vladimir Zelenski.

Amintim că, pe 26 octombrie, Vasile Tofan efectuează o vizită la Kiev, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vasile Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Șeful Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu premierul Ucrainei, Seghei Korețki. Oficialii au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, consolidarea conexiunilor energetice și coordonarea gestionării resurselor de apă ale Nistrului. De asemenea, prim-miniștrii au participat la semnarea unui acord de cooperare tehnico-militară, care va facilita schimbul de experiență și utilizarea tehnologiilor ucrainene pentru protejarea spațiului aerian.

Tofan mai are programată o întâlnire cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: