Ultimele materiale

Partidul Socialiștilor (PSRM) solicită demisia președintelui țării și a Parlamentului și desfășurarea alegerilor anticipate. Declarația a fost făcută de către liderul socialiștilor, Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă, din 8 octombrie. Dodon a remarcat că s-a întors în țară, în pofida speculațiilor. Proaspăt întors de la Moscova, unde

Chirurgii ORL din la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au efectuat cu succes două implanturi cohleare. În primul caz este vorba despre un bărbat de 57 de ani din capitală, care a rămas fără auz, din motive necunoscute. „Am început să-mi pierd auzul, nu înțelegeam ce se întâmplă. Peste două

Doi bărbați din capitală de 31, şi respectiv, 47 de ani au fost reținuți de oamenii legii, fiind bănuiți de atac tâlhăresc și furturi din locuințe. Potrivit poliției, aceștia identificau locuințele în care se aflau bunuri de preț. După ce se asigurau că proprietarii sunt plecați de acasă, intrau și

Scriitorul Abdulrazak Gurnah a câştigat premiul Nobel pentru literatură pe anul 2021. Un anunț în acest sens a fost făcut de Academia Suedeză din Stockholm, pe 7 octombrie, transmite digi24.ro Laureatul din acest an a fost recompensat pentru „înţelegerea sa lipsită de compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului

Alte 1777 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 27 de decese au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 17 cazuri asociate cu contact în afara țării: 5-Germania, 3-Ucraina, 2-Rusia, 2-Turcia, 1-Belgia, 1-Bulgaria. 1-Egipt. 1-Grecia, 1-Italia. Numărul total de teste efectuate – 8847.Bilanțul cazurilor

Un lot de 42.120 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech a ajuns la Chișinău. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, pe 7 octombrie. Potrivit sursei, e vorba de o altă tranșă din cele 700.830 de doze achiziționate de instituție. Dozele urmează să fie distribuite proporțional în toate punctele de vaccinare

Republica Moldova și Lituania au semnat acordul cu privire la conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), pe 7 octombrie. „Prevederile acordului vor oferi cetățenilor Republicii Moldova stabiliți permanent sau provizoriu în Republica Lituania un șir de

Judecătoria Chișinău cu sediul la Ciocana a dispus aplicarea arestului pentru 30 de zile în privința a 6 foști angajați ai Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații din cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI. Aceștia sunt învinuiți de activitate ilegală în interesul organizației criminale „Plahotniuc”. Mai exact,

Procurorul Victor Furtună a cerut instanței 30 de zile de arest pentru șeful suspendat al Procuraturii Generale, Alexandru Stoianoglo. Anunțul a fost făcut de avocatul lui Stoianoglo, Vasile Gafton, potrivit tv8.md. Amintim că în data de 5 octombrie, procurorul general Alexandr Stoiangolo a fost reținut de angajații Serviciului de Informații

Autoritățile municipale din Viena au donat Chișinăului un vehicul cu destinație specială pentru deszăpezirea drumurilor. Donația a fost aprobată de Consiliul Municipal, pe 7 octombrie. „Mă bucur că în urma vizitei întreprinse la Viena în vara acestui an, am stabilit o colaborare frumoasă cu acest oraș, în vederea preluării experienței

x
x