Autorizația pentru construcția unui bloc de pe strada Belinski, suspendată. Inspectoratul pentru Supraveghere Tehnică merge în instanță

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a suspendat autorizația de construire pentru lucrările de edificare a unui bloc cu 9 etaje pe strada Visarion Belinski 4, sectorul Buiucani. Instituția a declarat că a luat decizia după ce a constatat neconformități. INST a înaintat și o cerere de chemare în judecată privind validarea deciziei de suspendare.

Pe 8 septembrie, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a declarat că, pe 24 august curent, un grup de persoane a sesizat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu privire la mai multe neconformități la emiterea autorizației de construcție din 5 mai 2026, solicitând anularea/revocarea acesteia.

„Pe 28 august, INST suspendă Autorizația de construire din 05.05.2026 pentru execuția lucrărilor de prelungire privind edificarea unei clădiri S+P+9E cu destinație mixtă (spații comerciale, sediul Centrului Național Medicină Sportivă ,,Atletmed” și spații locative), cu parcare subterană. (…) Decizia de suspendare a venit în urma constatării neconformităților, după studierea materialelor disponibile, a documentației de proiect și a tuturor actelor prezentate de părți. În aceeași zi, INST informează emitentul autorizației, și anume Primăria mun. Chișinău, dar și SRL „Inamstro”, și autoritățile competente despre decizia INST de suspendare a autorizației de construire, precum și despre interzicerea executării lucrărilor în lipsa unei autorizații valabile”, a comunicat Inspectoratul.

Potrivit sursei citate, pe 2 septembrie, instituția a înaintat o cerere de chemare în judecată privind validarea deciziei de suspendare a Autorizației de construire. „Cererea este în examinare, instanța urmând să se expună în termen de 5 zile lucrătoare. (…) În prezent, autorizația de construire este suspendată de INST”, a comunicat instituția.

***

Amintim că, pe 7 septembrie, consiliera municipală PAS din CMC, Irina Baran, a declarat că terenul de pe strada Visarion Belinski 4 este proprietatea statului. Potrivit ei, în 2014, Guvernul a decis construirea unui nou sediu al Centrului Național de Medicină Sportivă „Atletmed” printr-un parteneriat public-privat, din lipsă de bani. Constructorul privat a primit dreptul să ridice un bloc și să vândă apartamente pe acest teren. Primăria s-a opus și nu a emis autorizație de construcție, întrucât zona nu permitea acest lucru. În 2016, CMC a schimbat destinația terenului din una pentru clădiri de interes public în una rezidențială. După ce locuitorii s-au adresat în instanță, aceasta a obligat CMC să revină la destinația inițială, iar ulterior a anulat autorizația de construcție. În mai 2026, Primăria Chișinău a emis o nouă autorizație.

Potrivit consilierei, compania de construcții intenționează să ridice un bloc cu 9 etaje pe acest teren, dintre care două ar reveni centrului medical. Baran a mai spus că în apropiere locuiesc familii în case la sol, iar blocul urmează să fie construit la mai puțin de un metru de gardurile acestora. Potrivit ei, la această etapă au apărut fisuri în pereți și li s-au crăpat geamurile caselor familiilor din apropiere.

Consilierii MAN din CMC, partid condus de primarul capitalei, au declarat că „toate solicitările privind acest proiect au venit de la Guvern și de la Ministerul Sănătății”. Totodată, au declarat că „printr-o adresă oficială din 15 decembrie 2025, Ministerul Sănătății a solicitat eliberarea autorizației de construire și demararea lucrărilor”.

De cealaltă parte, compania de construcții a declarat pentru Jurnal.md că proiectul are la bază Hotărârea de Guvern nr. 789 din 2014 și că acesta presupune construirea unui nou sediu pentru instituția medicală, precum și a unor spații de trai pentru angajații acesteia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Misha Komadovsky/DW

Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin la summitul G20 de la Miami: „Important este doar rezultatul”

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătit să se întâlnească cu Vladimir Putin la Miami, în cadrul summitului G20 programat pentru luna decembrie, în cazul în care liderul rus va participa la reuniune. Afirmația a fost făcută într-un interviu pentru Deutsche Welle, acordat vineri, 11 septembrie.

Da, desigur. Trebuie să mergem. Trebuie să ne întâlnim, să discutăm și să luăm decizii. Nu este vorba despre cuvinte. Nu contează ce îi voi spune eu sau ce vrea el să-mi spună. Important este doar rezultatul. Asta este tot”, a declarat Vladimir Zelenski.

Zelenski și Putin nu s-au mai întâlnit față în față de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022.

Kremlinul nu a precizat deocamdată dacă Putin intenționează să participe la summitul G20 de la Miami. Președintele rus nu a mai participat la summiturile G20 din 2019.

Zelenski: Infrastructura energetică și cerealele, primul pas spre negocieri

În interviul pentru DW, Zelenski a afirmat că Ucraina este în prezent într-o poziție mult mai puternică pe câmpul de luptă decât în urmă cu un an, în timp ce Rusia pierde peste 30 000 de oameni în fiecare lună, plătind „un preț enorm pentru o înaintare foarte lentă pe câmpul de luptă”.

„De aceea considerăm că acum avem o poziție bună pentru negocieri”, a spus președintele ucrainean.

Poate că unora nu le place sintagma „încetarea focului”. Pentru mine nu contează cui îi place și cui nu. Noi iubim viața. Vrem pace și tocmai de aceea purtăm negocieri”, a subliniat Zelenski.

Potrivit acestuia, oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice și a transporturilor de cereale ar putea reprezenta un prim pas către negocieri de pace.

Ce ne-ar putea duce la negocieri? Energia și cerealele. Acesta este pasul numărul unu. Este ceva ce putem obține”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele ucrainean a vorbit și despre nevoia urgentă a Ucrainei de rachete Patriot pentru această iarnă. El a spus că, în perioada rece, Ucraina are nevoie de cel puțin 100-120 de rachete pe lună, în condițiile în care Rusia produce lunar 140 de rachete balistice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: