cna.md

Avocat din Bălți, reținut după ce a cerut 100 000 lei în schimbul influențării unor judecători din Chișinău. Nu este la prima abatere

Un avocat din Bălți a fost reținut în flagrant de ofițerii Centrului național Anticorupție (CNA) și procurorii din Procuratura mun. Bălți, pe 22 martie, într-un dosar de trafic de influență. Potrivit CNA, acesta ar fi cerut de la o femeie 100 000 de lei și a primit 70 000 de lei în schimbul influențării unor magistrați din Chișinău care aveau la examinare un dosar penal pornit pe numele soțului denunțătoarei. Bărbatul nu este la prima abatere, el fiind reținut și în 2022 pentru trafic de influență.

Potrivit probelor administrate, bănuitul ar fi susținut că îi poate determina pe judecători să recalifice cauza penală, inițiată pe numele soțului denunțătoarei pentru furt, stabilindu-i o pedeapsă mai blândă.  De asemenea, acesta i-ar fi promis denunțătoarei că îi va convinge pe judecători să amâne luarea sub strajă a condamnatului până la pronunțarea unei decizii definitive pe dosar.

„Astăzi, sub controlul ofițerilor CNA a fost documentat momentul transmiterii sumei de 70 000 de lei, iar avocatul a fost reținut în flagrant, fiind plasat în izolator pentru 72 de ore”, anunță CNA.

Potrivit sursei citate, la moment au loc acțiuni de urmărire penală „care nu suferă amânare”, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți.

CNA precizează că avocatul a fost reținut în anul 2022, la fel într-un dosar de trafic de influență. Cauza penală de învinuire a acestuia pentru pretinderea a 5500 de euro pentru influențarea unor decizii de judecată a fost transmisă în instanță.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

În Moldova se așteaptă temperaturi caniculare și ploi puternice. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare

Pe teritoriul Republicii Moldova se așteaptă temperaturi săptămâna viitoare, între 14 și 20 iulie. Cu toate acestea, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea s-ar putea răcori în a doua jumătate a săptămânii, iar în unele regiuni s-ar putea înregistra ploi torențiale cu descărcări electrice.

În nord țării, mercurul din termometre va indica +29°C în timpul zilei, iar noaptea temperatura aerului va coborî până la +17°C. Aici, potrivit prognozelor, se așteaptă ploi puternice miercuri, 16 iulie. Până în weekend, acestea se vor opri.

În raioanele centrale și în Chișinău, săptămâna viitoare sunt așteptate temperaturi de până la 31°C pe timp de zi. Iar în perioada nocturnă valorile termice vor indica aproximativ +18°C. În prima jumătate a săptămânii, meteorologii prognozează cer variabil. Până joi, acesta se va transforma în averse cu descărcări electrice, iar spre weekend cerul se va însenina din nou.

La sud, pe timp de zi, temperaturile vor urca până la +33°C. Noaptea se vor înregistra în jur de +22°C. Conform meteorologilor, în această regiune furtunile și ploile sunt așteptate vineri, 18 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: