Avocatul Maxim Lebedinschi a discutat cu presa rusă despre dosarul în care este vizat Igor Dodon
Full Article 2 minutes read

Avocatul Maxim Lebedinschi a discutat cu presa rusă despre dosarul în care este vizat Igor Dodon

În timpul perchezițiilor desfășurate pe 24 mai au fost ridicate „sume nu prea mari de bani”, carduri de reducere și alte lucruri care prezintă interes pentru urmărirea penală, a declarat avocatul lui Igor Dodon, Maxim Lebendinschi pentru portalul rus RBC. De asemenea, acesta a confirmat reținerea pentru 72 de ore a cumnatului lui Dodon, fratele soției sale – Petru Merineanu.

„Au ridicat sume nu prea mari de bani și tot ce au considerat procurorii interesant pentru dosar – însemne, carduri de reducere și alte lucruri de acest fel”, a menționat apărătorul socialistului Igor Dodon.

Maxim Lebedinschi a mai spus că descinderile nu au avut loc doar la Igor Dodon, ci și în alte locuri, pentru „a face legătura cu persoane terțe în relații cu el”. Avocatul a adăugat că cea de-a doua persoană reținută pe 24 mai este fratele soției lui Igor Dodon – Petru Merineanu.

***

Amintim că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a fost reținut pe 25 mai pentru 72 de ore. Procuratura Generală a anunțat că pe numele lui Igor Dodon a fost deschis un dosar de corupere pasivă, îmbogățire ilegală, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Este vorba de dosarul denumit generic „kuliok”, deschis în baza unui video în care Dodon discută cu Vladimir Plahotniuc despre o pungă. În dosar vizat nu doar Dodon, ci și persoane interpuse.

Potrivit Procuraturii, în timpul perchezițiilor în casa lui Dodon, a fost depistată o sumă mare de bani, obiecte de lux și o recipisă pentru suma de 25 mii de euro. Perchezițiile au durat 12 ore.

De asemenea, procurorul-șef interimar al Procuraturii Anticorupție, Elena Cazacov, a declarat că una dintre persoanele vizate ar fi încerca să distrugă probele prin înghițire: „Una dintre persoane a încercat să distrugă probele prin înghițire. Înscrisurile depistate la domiciliu confirmă tranzacțiile cu bunuri imobile ce depășesc suma de 700 mii de euro. La persoana respectivă au fost găsite și alte surse bănești, în valoare de peste 37 mii de euro”.

Partidul Socialiștilor, fondat de Igor Dodon, a organizat pe 24 și 25 mai proteste. Reprezentanții formațiunii susțin că dosarul are substrat politic.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: