IPN

Avocatul Poporului: Dacă hotărârea CEC nu va fi revizuită, va duce la încălcarea dreptului fundamental de a alege și de a fi ales

Avocatul Poporului consideră că hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind constituirea secțiilor de votare în străinătate contravine standardelor în domeniul drepturilor omului și nu va asigura realizarea dreptului la vot pentru toți cetățenii. Maia Bănărescu e de părere că este imperios necesară revizuirea de către CEC a hotărârii în cauză, în caz contrar aceasta va duce la încălcarea dreptului fundamental de a alege și de a fi ales.

Avocatul poporului a atras atenția că asigurarea realizării dreptului la vot tuturor cetățenilor, indiferent de locul aflării, este o obligație a statului care rezultă din Constituție și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Maia Bănărescu mai atrage atenția asupra faptului că universalitatea sufragiului reprezintă realizarea dreptului electoral indiferent de reședință, sex, rasă, naționalitate, limbă, proveniența socială, funcția deținută sau exercitată, genul de activitate, religie, aspirații politice, avere sau de alte criterii și circumstanțe.

***

În cadrul ședinței din 5 iunie, membrii CEC au decis dechiderea a 139 de secții de votare în afara țării pentru scrutinul parlamentar din 11 iulie – același ca și la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. Asta în pofida faptului că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a recomandat să fie deschise 190 secții de votare în diaspora.

Mai multe partide au protestat la CEC față de această hotărâre. Concurenții electorali Blocul „RENATO USATÎI”, PAS, Platforma DA și PUN au contestat decizia CEC la Curtea de Apel.

Membrii CEC se vor întruni în ședință pe 8 iunie, la ora 15:00. Președintele instituției Dorin Cimil a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că „probabil, numărul secțiilor de votare va fi revăzut printr-o modificare sau completare” a hotărârii respective.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: