tvrmoldova.md

Un bărbat din Ungheni, riscă închisoare, fiind acuzat de corupere electorală la alegerile prezidențiale

Un bărbat de 26 de ani din Ungheni a fost trimis pe banca acuzaților pentru corupere electorală, într-un dosar deschis de Procuratura raionului Ungheni. În perioada 1 octombrie – 20 octombrie 2024, acesta și alți suspecți ar fi oferit sume de bani mai multor persoane pentru a le determina să voteze la alegerile prezidențiale recente și să participe la referendumul republican constituțional, desfășurat pe 20 octombrie 2024, în schimbul unui vot „Nu”.

Cauza penală în privința bărbatului a fost finalizată și transmisă astăzi, 6 decembrie 2024, pentru examinare în instanța de judecată. În cadrul anchetei, realizată de angajații Inspectoratului de Poliție Ungheni, au fost audiați martori care au confirmat plățile pentru influențarea votului.

De asemenea, au fost efectuate mai multe percheziții, iar printre dovezile ridicate se numără cecuri care confirmă schimbul de valută, liste cu numele persoanelor care au primit sau urmau să primească sume de bani, dar și mijloace bănești și mijlocul de transport al făptuitorului, asupra căruia a fost aplicată măsura asiguratorie.

Investigațiile continuă și în privința altor suspecți implicați în acest caz, iar procurorii analizează dovezile adunate, inclusiv înregistrări video și suporturi electronice ridicate în timpul perchezițiilor.

Potrivit legislației, fapta de corupere electorală se pedepsește cu amendă de până la 1150 de unități convenționale sau cu închisoare de până la 5 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Parlamentul Republicii Moldova

Grosu, despre „șirul de proteste” din regiunea transnistreană: „Le leg de așa-numitele alegeri din Rusia” (VIDEO)

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, consideră că protestele organizate în regiunea transnistreană împotriva taxelor aplicate întreprinderilor din stânga Nistrului au legătură cu alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, care vor avea loc timp de trei zile, începând cu 18 septembrie. Potrivit lui, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol ar încerca astfel să demonstreze că sunt active.

„Șirul de proteste din Transnistria eu, sincer, le leg în contextul așa-numitelor alegeri din Rusia. (…) Probabil trebuie să arate un pic că sunt activi, că nu sunt indiferenți. În rest – procesul de reintegrare merge, este ireversibil și deciziile au fost corecte”, a declarat Grosu pentru NewsMaker.

Amintim, în ultimele zile, în stânga Nistrului au fost organizate mai multe acțiuni prin care și-au exprimat dezacordul cu anularea facilitățile fiscale acordate agenților economici din regiune.

Prima etapă a procesului de eliminare treptată a scutirilor fiscale a început pe 1 septembrie pentru o serie de mărfuri, cum ar fi: alcool, caviar, blănuri și unele mijloace de transport. Taxarea va fi extinsă asupra altor categorii de produse de la 1 ianuarie și 1 aprilie 2027. Autoritățile își propun ca alinierea fiscală să fie completă până la 1 ianuarie 2030.

Biroul Politici de Reintegrare a calificat anterior manifestațiile drept „pseudo-proteste” și a atras atenția că reprezentanții mediului de afaceri nu au participat la acestea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: