Batrîncea respinge inițiativa de a reduce personalul ambasadei ruse la Chișinău: Noi trebuie să mărim numărul de diplomați la Moscova
Full Article 3 minutes read

Batrîncea respinge inițiativa de a reduce personalul ambasadei ruse la Chișinău: Noi trebuie să mărim numărul de diplomați la Moscova

Deputatul socialist Vlad Batrîncea nu este de acord cu inițiativa parlamentarului PAS Adrian Cheptonar de a micșora numărul personalului ambasadei ruse la Chișinău. Batrîncea a declarat că, de fapt, Moldova ar trebui să-și mărească efectivul diplomatic la Moscova, întrucât cadrele actuale nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de servicii solicitate de cetățenii moldoveni stabiliți în Federația Rusă.

În cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea, Vlad Batrîncea a fost întrebat ce părere are despre inițiativa deputatului PAS Adrian Cheptonar de a reduce personalul misiunii ruse la Chișinău până la un număr care să asigure paritatea cu efectivul diplomatic moldovenesc la Moscova. Socialistul a calificat propunerea ca fiind una „iresponsabilă” și „lipsită de profesionalism” din partea unui demnitar de stat.

„Noi trebuie să mărim statele de personal în ambasada noastră de la Moscova. Eu am fost în vizită oficială la Moscova anul trecut, după care am avut întrevedere cu domnul ministru Popescu (n.r. – ministrul de Externe) Și l-am informat că 40 de organizații diasporale, moldoveni de ai noștri din Moscova, sute de mii de cetățeni au apelat la Chișinău ca să fie mărite statele de personal, că la consulat oamenii noștri nu pot ajunge luni de zile, că telefonul nu lucrează și așa mai departe. Noi trebuie să mărim state de personal la Moscova ca să avem grijă de cetățenii noștri pe motiv că acești cetățeni asigură în măsură egală economia națională din Moldova, ei trimit acasă bani”, a adăugat acesta.

În același timp, Batrîncea a menționat că inițiativa lui Adrian Cheptonar nu este corectă și prin prisma faptului că pe aspecte ce țin de relațiile diplomatice ale Moldovei cu alte state, Ministerul de Externe este instituția care ar trebui să se expună, ci nu un deputat.

***

Precizăm că, la sfârșitul lunii aprilie, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Andrian Cheptonar a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să inițieze discuții pentru ca Federația Rusă să aibă în Moldova paritate pe număr de diplomați. Potrivit deputatului, Moldova are în Rusia 6 diplomați, iar Federația Rusă în țara noastră aproximativ 150. Între aceștia, 40 sunt diplomați, alți 40 – personal tehnic, iar restul soții și soțiile acestora.

Pe 21 iunie, în cadrul unei emisiuni televizate, parlamentarul a explicat că este nevoie de o asemenea măsură din cauza ingerinței autorităților ruse în treburile interne din țara noastră.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: