Adriana Iacob / Shutterstock

Benzinăriile Lukoil din Moldova: cum vor activa după ce Guvernul a renunțat la starea de urgență, iar SUA au relaxat sancțiunile

Activitatea benzinăriilor Lukoil din Moldova ar putea fi prelungită până în octombrie. În acest sens, urmează să se expună Banca Națională a Moldovei și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în contextul deciziei SUA de a prelungi relaxarea sancțiunilor până în octombrie. Precizările au fost făcute de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, aflat la Parlament, în contextul ridicării stării de urgență. Premierul a spus că, prin introducerea stării de urgență, s-au deblocat tranzacțiile locale pentru ca Lukoil să aducă combustibil, plătind importatori. Odată cu încetarea stării și decizia SUA, organele abilitate urmează să se expună și să decidă continuarea activității, a precizat ministrul Energiei, menționând că transferurile internaționale sunt strict interzise.

Aflat la Parlament, premierul Alexandru Munteanu a fost întrebat despre situația benzinăriilor Lukoil din Moldova. Oficialul a spus că situația cu Lukoil este monitorizată, în primul rând, de autoritățile americane. „S-au vehiculat mai multe tranzacții posibile. Deocamdată, după câte înțeles eu, toate tranzacțiile sunt în proces. Noi, toate măsurile întreprinse, le-am consultat cu autoritățile americane. Adică n-am făcut nimic ceea ce ar contravine legilor sau sancțiunilor impuse internaționale. (…) În momentul impunerii sancțiunilor, evident, toate tranzacțiile financiare au fost blocate, prin intermediul Băncii Naționale. Deci, prin introducerea stării de urgență, noi am deblocat acele resurse care au fost înghețate și, în rezultat, de la 125 de tone de carburanți, noi am ajuns la 1400 aproximativ. (…) Noi n-am creat niciun fel de favoruri. Noi, de fapt, i-am rugat pe toți operatorii prezenți pe piață să-și mărească stocurile”, a adăugat Munteanu.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a spus că în Moldova sunt peste 500 de benzinării, iar Lukoil operează aproximativ 120. „Astfel, sunt localități sau raioane care au doar benzinării Lukoil. În situația creată, consumatorii erau nevoiți să plece în alte raioane, în alte localități. Exista riscul să rămână blocați pe drum, în drumul în a se alimenta de la alte benzinării. Astfel, reieșind din această situație, starea de urgență ne-a permis să se deblocheze tranzacțiile, doar locale, ca Lukoil să poată importa, să plătească alți importatori de combustibil și să aducă combustibil pentru rețelele respective”, a comunicat ministrul.

În continuare, ministrul a spus ce se va întâmpla odată cu încetarea stării de urgență și trecerea la starea de alertă. „Pe data de 14 aprilie, Trezoreria SUA a emis o nouă licență, prin intermediul Biroului pentru Controlul Activelor Străine, referitor la operarea benzinăriilor sau rețelelor de benzinării care sunt active ale Lukoil International GmbH. Această licență, care urmează deja să fie interpretată și de organele noastre, de Banca Națională, de Serviciul de Combaterea Spălării Banilor, ar permite funcționarea rețelelelor de benzinării până la 29 octombrie 2026. (…) Deci urmează să se expună organele abilitate și, eventual, să permită continuarea funcționării benzinăriilor. Dar transferurile internaționale sunt strict interzise”, a precizat ministrul Energiei.

***

Amintim că, în octombrie 2025, SUA au inclus pe lista de sancțiuni două dintre cele mai mari companii petroliere ruse – Rosneft și Lukoil – precum și aproximativ 50 de filiale ale acestora. O săptămână mai devreme, sancțiuni similare au fost impuse și de Marea Britanie. Ca urmare, Lukoil a decis să-și vândă activele din străinătate, afectate de înghețarea fondurilor și interdicția de noi tranzacții. Ca consecință a sancțiunilor impuse de SUA, Lukoil-Moldova a intrat la sfârșitul anului trecut în incapacitate de funcționare.

În decembrie 2025, SUA au relaxat sancțiunile pentru Lukoil până la 29 aprilie 2026. Această decizie prevedea că benzinăriile Lukoil din Moldova, dar și din alte state europene, își vor putea continua tranzacțiile până la această dată, fără ca fondurile să ajungă în Rusia. 

Pe 29 ianuarie 2026, compania petrolieră rusă Lukoil a anunțat încheierea unui acord cu Carlyle, o companie americană de investiții, pentru vânzarea activelor sale din străinătate. Totuși, Lukoil preciza că acordul depinde de îndeplinirea mai multor condiții, „inclusiv permisiunea pentru tranzacție cu Carlyle din partea Biroului pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei SUA”.

Menționăm că, pe 25 martie, Republica Moldova a intrat în stare de urgență în domeniul energetic, instituită pentru o perioadă de 60 de zile. Pe 26 martie, Guvernul a actualizat măsurile aplicate în acest context. Atunci s-a aprobat ca, exclusiv pentru achiziția de produse petroliere de pe piața locală și comercializarea acestora în rețeaua națională de stații, operatorul Lukoil să poată utiliza până pe 25 mai 2026 doar sursele existente pentru a-și suplini stocurile, în special de motorină, în toate stațiile pe care le deține. Pe 24 aprilie, s-a decis că starea de urgență în sectorul energetic încetează pe 25 aprilie. După ridicarea stării de urgență, Guvernul va institui stare de alertă.

Între timp, în aprilie 2026, SUA au prelungit relaxarea sancțiunilor împotriva stațiilor Lukoil din afara Rusiei, pe fondul creșterii prețurilor la petrol. Noua licență permite acestor benzinării să își continue activitatea până pe 29 octombrie 2026.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/nordnews.md

Se va scumpi energia electrică până la sfârșitul anului? Ce spune premierul Tofan

Premierul Vasile Tofan nu se așteaptă ca energia electrică să se scumpească până la sfârșitul anului. Totuși, oficialul precizează că totul depinde de evoluția prețurilor la energie, care au crescut în ultimele săptămâni. Declarațiile au fost făcute pe 25 august, la postul public de televiziune.

Întrebat când și la ce majorări ale tarifului la energia electrică ar trebui să se aștepte consumatorii, Tofan a spus că situația are „o noutate bună și una proastă”.

„Noutatea proastă, evident, este că Dunărea a secat mult, că e deficit de energie în toată regiunea și de asta au crescut prețurile. Noutatea bună e că noi am investit, de-a lungul anilor, foarte mult în regenerabile și mult în energie noi o producem singuri aici, în Moldova”, a declarat premierul.

Șeful Cabinetului de miniștri a precizat că singura care are competența să decidă dacă tarifele cresc sau nu este Agenția Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Totuși, oficialul și-a exprimat opinia că acestea nu vor crește până la sfârșitul anului.

„Nu vreau să intru pe teritoriul regulatorului ANRE, pentru că ei hotărăsc prețurile, dar dacă mă întrebați pe mine ca premier o să avem scumpire până la sfârșitul anului sau nu, eu cred că noi nu o să avem scumpire până la sfârșitul anului. Dar vreau să văd cum o să evolueze prețurile la energie. Dacă lucrurile se temperează un pic, creșterile bruște pe care le-am avut în ultimele săptămâni nu ar trebui, totuși, să afecteze tariful final”, a explicat Vasile Tofan.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

De la începutul lunii august, în special, autoritățile de la Chișinău au îndemnat în repetate rânduri cetățenii să economisească energia electrică, pe fondul situației de pe piața regională. În acea perioadă, premierul Vasile Tofan a anunțat că, în anumite zile, Moldova a fost nevoită să acopere deficitul prin achiziții de energie de pe bursă, „la prețuri de două-trei ori mai mari”. Detalii – AICI.

Întrebat pe 19 august dacă tariful la lumină va crește, ministrul Energiei, Dorin Junghietu a precizat pentru presă că nu exclude o eventuală majorare a tarifelor la energia electrică, în contextul creșterii costurilor de achiziție a energiei în regiune. Oficialul spunea, tot atunci, că o decizie va putea fi discutată abia după ce vor fi cunoscute datele privind costul mediu de achiziție pentru luna august. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: