Sursa: Facebook/O. Țîcu/Blocul ÎMPREUNĂ
Sursa: Facebook/O. Țîcu/Blocul ÎMPREUNĂ

Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ” a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală pentru prezidențiale și referendum

Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ” a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru participarea la alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din  20 octombrie. Hotărârea a fost adoptată de CEC pe 16 august.

Blocul electoral este format din Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Partidul Politic „Partidul Schimbării” și Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor.

De asemenea, CEC a aprobat simbolul electoral al Blocului, care este format dintr-un patrulater cu fundal negru. Acesta conține două elemente: o salbă de stele gri, dispuse în cerc echidistant, iar în centru se află cuvântul „ÎMPREUNĂ” scris cu alb.

Partidele din cadrul Blocului Electoral „ÎMPREUNĂ” nu pot solicita individual înregistrarea ca participanți la referendum sau competitori electorali.

***

Amintim că reprezentanții celor trei partide politice care formează Blocul „ÎMPREUNĂ” au depus pe 12 august, la Comisia Electorală Centrală, actele pentru a fi înregistrați ca bloc electoral în alegerile prezidențiale, dar și la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, din 20 octombrie.

Inițial, Blocul „ÎMPREUNĂ” era format din patru partide: Platforma Demnitate și Adevăr, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Liga Orașelor și Comunelor (LOC) și Partidul Schimbării. Însă, pe 9 august, liderul CUB, Igor Munteanu, a declarat că formațiunea sa își retrage susținerea pentru Octavian Țîcu, candidatul blocului la prezidențiale, iar această decizie „separă definitiv” partidul său de Blocul „ÎMPREUNĂ”. Detalii AICI.

Plecarea lui Igor Munteanu din Bloc a fost explicată de cei din Bloc prin faptul că acesta s-ar fi supărat că nu a fost înaintat drept candidat la prezidențiale. Candidatul Blocului „ÎMPREUNĂ” la alegerile prezidențiale din toamnă este fostul deputat Octavian Țîcu. Decizia a fost luată în urma alegerilor interne desfășurate în Blocul „ÎMPREUNĂ”, la care, pe lângă fostul parlamentar, au mai participat liderul CUB, Igor Munteanu, și președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolia Basarabiei cere României să retragă cetățenia preoților moldoveni implicați în „războiul hibrid”

Mitropolia Basarabiei va solicita autorităților de la București retragerea cetățeniei române pentru toți preoții Mitropoliei Moldovei care „susțin propaganda rusă” și participă la „războiul hibrid” în R. Moldova. Autoritatea bisericească subordonată Patriarhiei Române a anunțat acest lucru într-un comunicat de presă emis sâmbătă, 12 iulie.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, unii preoți ai Mitropoliei Moldovei „participă direct la războiul hibrid, se pronunță împotriva a tot ce este românesc și răspândesc informații false”. Ca exemplu, este invocată declarația episcopului de Bălți și Fălești, Marchel, potrivit căreia „bisericile moldovenești care aderă la Mitropolia Basarabiei ar deveni proprietatea României”.

„Aceasta nu sunt doar minciuni sfruntate, ci și atentate la demnitatea și alegerea liberă și conștientă a credincioșilor”, se menționează în declarația Mitropoliei Basarabiei.

Autoritatea bisericească a condamnat reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei care, potrivit acesteia, „deși critică public Biserica Ortodoxă Română, doresc să mențină colaborarea cu parohii, mănăstiri și instituții de stat din România”. Aceștia participă la pelerinaje, conferințe și proiecte finanțate din fonduri europene.

De asemenea, Mitropolia susține că este „grav faptul că acești clerici nu ezită să se solidarizeze cu personaje compromise din politica moldovenească”.

„Nu vom mai admite ca elevii și studenții basarabeni formați în seminariile și facultățile de teologie ortodoxă din România — educați, sprijiniți și ocrotiți de statul român și de Biserica Ortodoxă Română — să fie apoi folosiți ca instrumente de propagandă antiromânească. Este de neconceput ca, după ce beneficiază de sprijinul frățesc al României, să se întoarcă în Republica Moldova pentru a sluji interesele unei structuri ecleziastice și ale unui stat agresor. Vom face toate demersurile necesare pentru ca, de acum înainte, la instituțiile teologice din România să fie admiși, pentru studii și formare, doar tineri înfiați sau aflați sub oblăduirea canonică a eparhiilor Mitropoliei Basarabiei și trimiși cu binecuvântarea ierarhilor Sinodului Mitropolitan”, se mai arată în declarație.

În acest context, Mitropolia Basarabiei intenționează să solicite autorităților române retragerea cetățeniei române pentru acei preoți care „participă activ la lupta împotriva identității românești, a valorilor creștine autentice și a unității”.

„Nu putem accepta ca unii să culeagă roadele generoase ale solidarității românești, în timp ce sădesc, fără rușine, semințele dezbinării, urii și propagandei rusești”, a menționat instituția administrativă a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei nu au comentat deocamdată această declarație.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: