Андрей Мардарь, NewsMaker

Blocul electoral „Renato Usatîi”, înregistrat în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare anticipate

Blocul electoral „Renato Usatîi”, din care face parte Partidul „Patria” și formațiunea „Partidul Nostru”, a fost înregistrat în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare anticipate. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale, astăzi, 21 mai. 

Anunțul despre crearea blocului electoral „Renato Usatîi”, în vederea participării la parlamentare a fost făcut de către politician pe data de 4 mai.

Amintim că, la alegerile parlamentare din 2014, Renato Usatîi a fost cap de listă al Partidului „Patria”. Ulterior, formațiunea a fost exclusă din cursa electorală. Pe 4 august 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a ajuns la concluzia că excluderea a fost făcută ilegal și a dispus acordarea partidului reclamant 7 500 euro cu titlu de prejudiciu moral și 8 000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Partidul “Patria” a fost înregistrat de Ministerul Justiţiei la 12 septembrie 2014 cu circa trei luni de zile înainte de alegerile parlamentare din noiembrie acelaşi an. În calitate de preşedinte al noii formaţiuni politice a fost desemnat ex-ambasadorul Republicii Moldova în România, Emilian Ciobu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

krasivosti.pro

Un ciclon se îndreaptă spre Republica Moldova: meteorologii prognozează răcirea vremii și ploi

În Republica Moldova, săptămâna viitoare se așteaptă o schimbare bruscă a vremii. Meteorologii prognozează ploi abundente, intensificări ale vântului și o scădere semnificativă a temperaturilor. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, țara noastră, la fel ca întreaga regiune europeană, va fi influențată de un ciclon atlantic, care va aduce mase de aer rece și precipitații abundente.

În prima jumătate a săptămânii, în special în nordul țării, vor cădea ploi de scurtă durată, care pe alocuri se vor transforma în averse însoțite de descărcări electrice. Vântul din nord-vest se va intensifica, iar în anumite zile rafalele vor ajunge la 15–20 de metri pe secundă.

Începând cu 22 septembrie, vremea se va răci considerabil. Temperaturile diurne vor coborî până la +14°C…+19°C, iar noaptea vor fi cuprinse între +7°C și +12°C.

Cel mai rece va fi în nordul țării. Aici, temperaturile din timpul zilei vor scădea până la +12°C…+15°C, iar noaptea vor coborî până la +5°C…+8°C. Meteorologii prognozează și ploi de lungă durată.

În centrul țării și la Chișinău, la mijlocul săptămânii, temperaturile maxime din timpul zilei vor ajunge la doar +14°C…+17°C. Noaptea, temperaturile vor varia între +7°C și +10°C. Sunt așteptate averse de scurtă durată.

În sudul țării, temperaturile diurne se vor situa în jurul valorilor de +16°C…+19°C, iar noaptea vor fi între +9°C și +12°C. Și aici sunt prognozate averse, însoțite de rafale puternice de vânt.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: