Liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, a declarat că formațiunea sa va candida la alegerile din această toamnă, cel mai probabil, împreună cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), în cadrul unui bloc electoral. Politicianul a spus că cele două partide poartă negocieri și cu alte formațiuni politice, cu privire
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin – tot el lider al Partidului Comuniștilor (PCRM) – a declarat că alegătorii vor decide dacă își va păstra sau nu fotoliul de parlamentar în viitorul Parlament. Totodată, el a spus că „este posibil să fie creat un bloc electoral” în contextul alegerilor
Reprezentanții celor trei partide politice care formează Blocul „Împreună” au depus pe 12 august, la Comisia Electorală Centrală, actele pentru a fi înregistrați ca bloc electoral în alegerile prezidențiale, dar și la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, din 20 octombrie. Din bloc fac parte Platforma Demnitate și
Partidul „Puterea Oamenilor” și „Uniunea Creștin-Socială din Moldova” vor merge împreună în alegerile locale generale, care urmează să se desfășoare pe 5 noiembrie. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, pe 16 septembrie, Blocul „Ruslan Codreanu” – format din cele două partide. De menționat că „Ruslan Codreanu” este primul bloc electoral
Partidul Unității Naționale (PUN) nu va crea un bloc electoral cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Totodată, liderul PUN, Octavian Țîcu, le-a propus reprezentaților AUR să se retragă din cursa electorală. Declarații în acest sens au fost făcute de Octavian Țîcu, în platoul emisiunii „Puterea a patra”, marți, 25 mai.
Blocul electoral „Renato Usatîi”, din care face parte Partidul „Patria” și formațiunea „Partidul Nostru”, a fost înregistrat în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare anticipate. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale, astăzi, 21 mai. Anunțul despre crearea blocului electoral „Renato Usatîi”,
Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a publicat o imagine cu simbolul electoral al blocului PSRM-PCRM. Acesta reprezintă o stea, în mijlocul căreia este amplasată secera și ciocanul. „Mă bucur că liderii ambelor partide, care împărtășesc aceleași valori, au reușit să depășească neînțelegerile și supărările personale pentru a se uni în
Igor Dodon și Vladimir Voronin au semnat documentul oficial de creare a blocului electoral PSRM-PCRM. Un anunț în acest sens a fost făcut de Dodon pe pagina sa de Facebook, astăzi, 12 aprilie. „Consiliul Republican al PSRM a decis asupra necesității semnării acordului de creare a Blocului Electoral al Socialiștilor
Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, și secretarii Comitetului Central al formațiunii vor continua consultările cu Partidul Socialiștilor (PSRM) în vederea formării unui bloc electoral pentru participarea la alegerile parlamentare anticipate. O decizie în acest sens a fost luată la ședința PCRM, astăzi, 6 mai. „Există amenințări reale că forțele unioniste
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în cadrul ședinței din 5 mai, blocul electoral „Renato Usatîi”, din care face parte Partidul „Patria” și formațiunea „Partidul Nostru”. Membrii CEC au aprobat în unanimitate înregistrarea blocului electoral, precum și simbolul acestuia. Secretarul CEC Maxim Lebedinschi a precizat că înregistrarea blocului electoral nu