„Campanie de discreditare”. BNM reacționează după criticile privind salariile mari și cheltuielile pentru lenjerie de pat și draperii

Banca Națională a Moldovei (BNM) a publicat marți, 28 iulie, un mesaj în care susține că ar fi vizat de o „campanie de discreditare” care vizează modul în care își gestionează resursele. Potrivit instituției, informațiile difuzate în ultima perioadă sunt prezentate „selectiv” și „în afara contextului”. Reacția vine după ce în spațiul public au apărut discuții aprinse cu privire la achizițiile pentru baza de odihnă gestionată de BNM, dar și salariile conducerii instituției, inclusiv a șefei de cabinet a guvernatoarei Anca Dragu.

„Banca Națională a Moldovei înțelege preocupările societății în contextul dezbaterilor din spațiul public privind nivelul remunerațiilor în instituțiile publice. Întrebările despre modul în care o instituție își gestionează resursele sunt legitime și necesită răspunsuri clare prezentate în contextul lor complet. În același timp, BNM constată că, în ultima perioadă, aceste preocupări legitime sunt exploatate printr-o succesiune de materiale în care activitatea instituției este prezentată selectiv, tendențios și în afara contextului. Prin caracterul repetitiv și modul similar de promovare, aceste apariții depășesc cadrul unei dezbateri firești și capătă forma unei campanii de discreditare și de subminare a încrederii publice în Banca Națională”, a transmis BNM într-un comunicat.

BNM precizează că banca centrală are un statut autonom și independent, iar salariile angajaților trebuie să fie competitive pentru a atrage specialiști în domenii precum supravegherea bancară, stabilitatea financiară, securitatea cibernetică, combaterea spălării banilor sau administrarea riscurilor.

Potrivit instituției, actualul sistem de salarizare a fost introdus în anul 2018, după o analiză realizată cu sprijinul companiei internaționale de resurse umane Korn Ferry, contractată în urma unei licitații publice. Sistemul a fost aprobat atunci de Consiliul de supraveghere al BNM.

„În mod similar, în ultima perioadă, sunt răspândite și informații false cu privire la unele achiziții administrative ale instituției. Acestea sunt prezentate izolat de destinația și necesitatea lor instituțională, în mod special fiind exagerate cantitatea de bunuri și prețurile acestora, cu scopul de a dezinforma și de a instiga publicul împotriva instituțiilor statului”, a adăugat BNM.

Instituția afirmă că bunurile cumpărate au o destinație exclusiv instituțională și că informațiile despre procedurile de achiziție — inclusiv planurile, valorile estimate și rezultatele licitațiilor — sunt publice. „Tocmai faptul că aceste informații sunt preluate de pe platformele publice arată că toate procedurile se desfășoară transparent”, a subliniat BNM.

Amintim că, în ultima săptămână, în spațiul public au fost discutate intens salariile conducerii Băncii Naționale a Moldovei. De exemplu, guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a declarat venituri salariale de peste 2,7 milioane de lei pentru anul 2025. Totodată, șefa de cabinet a guvernatoarei BNM, Diana Ceauș, a raportat un salariu lunar de peste 195 000 de lei pentru anul trecut.

Criticile au vizat și cheltuielile administrative ale instituției, după apariția unor informații despre achiziții realizate de BNM, printre care lenjerie de pat în valoare de 28 000 de lei, draperii de 40 000 de lei și perne de 10 000 de lei. Bunurile sunt destinate inclusiv pensiunii „La Nistru” din raionul Dubăsari, gestionată de BNM.

Subiectul a fost abordat și de mai mulți politicieni din opoziție, printre care liderul PSDE, Vasile Bumacov, președintele PNM, Dragoș Galbur, și deputatul din partea formațiunii „Alternativa”, Ion Chicu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Termoelectrica/Facebook

„Noaptea, ca hoții”: Ceban critică săpăturile Termoelectrica de la Ciocana și anunță că merge în instanță. Explicațiile întreprinderii

Ion Ceban anunță că va merge în instanță după ce Termoelectrica a început noi săpături, de această dată pe strada Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Primarul susține că întreprinderea a intervenit fără acte permisive pe un drum proaspăt reparat. Termoelectrica dă asigurări însă că remediază o avarie care nu putea fi amânată și a publicat imagini cu conducta „în stare avansată de deteriorare”.

Ceban: „Totul se face intenționat”

Noul conflict dintre Termoelectrica și Primăria Chișinău a izbucnit în seara zilei de 16 octombrie, când Ion Ceban a publicat mai multe înregistrări video cu lucrările de pe strada Vadul lui Vodă. Edilul a acuzat întreprinderea că deteriorează intenționat carosabilul proaspăt reparat. Potrivit lui, intervenția putea fi făcută înainte de renovarea străzii.

„Nu este vorba de nicio avarie, ci de lucrări planificate ale Termoelectrica, care puteau fi făcute înainte de a repara drumul. Așa intervin intenționat, fără acte permisive, în toate proiectele pe care le realizăm, după care își bat joc de infrastructură”, a scris edilul într-o postare pe rețele, publicată aproape de miezul nopții.

Primarul a precizat că, după ce a apelat 112, „a fost întocmit un proces-verbal și va merge în instanță”.

Conducta avariată asigură căldură pentru 100.000 de chișinăuieni. Explicațiile Termoelectrica

Termoelectrica anunțase, precizăm, încă la mijlocul zilei de 16 octombrie că lucrările vor începe în aceeași seară, la ora 21:00, și se vor încheia pe 19 octombrie, la ora 06:00. Potrivit întreprinderii, intervenția este necesară pentru alimentarea sigură cu căldură a peste 100.000 de locuitori ai capitalei în sezonul rece.

Aproape de ora 22:00, directorul general al companiei, Iurie Razlovan, a anunțat că dă start lucrărilor, într-un mesaj video publicat pe rețele. Acesta a explicat, tot atunci, că „intervenția are caracter de urgență”.

Pe 17 octombrie, Razlovan a revenit cu o înregistrare video în care a spus că echipele au lucrat și pe timpul nopții. Potrivit acestuia, conducta prezintă un grad avansat de coroziune, iar noul tronson a fost pregătit pentru înlocuirea celui deteriorat.

„Prioritatea noastră este să executăm lucrările cât mai rapid, dar fără compromisuri în ceea ce privește calitatea și siguranța, astfel încât să asigurăm fiabilitatea rețelei termice și continuitatea serviciilor pentru consumatori”, a precizat Razlovan.

Ulterior, Termoelectrica a publicat imagini de la fața locului și a reiterat că intervenția nu putea fi amânată sau programată în prealabil. Întreprinderea a anunțat că vechea conductă a fost demontată, iar muncitorii curăță canalul termic de nămol, resturi de izolație și fragmente ale țevii deteriorate, pentru a putea monta noua conductă.

Conflictul de la Ciocana vine la scurt timp după disputa din Scuarul Catedralei, unde angajații Termoelectrica au reușit să intervină doar după intervenția oamenilor legii. Și atunci, Primăria Chișinău a pus la îndoială existența avariei și a acuzat furnizorul de energie termică că intervine fără avizele necesare. Termoelectrica a publicat, mai târziu, imagini video și poze cu conducta deteriorată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: