Siegfried Muresan/Facebook

Bugetul UE pentru 2024 – aprobat. Documentul vizează și Moldova

Acordul privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024 a fost adoptat miercuri, 22 noiembrie, de plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg. Pentru și-au dat votul 519 de euro-deputați, 79 au votat împotrivă, iar 30 s-au abținut. Documentul vizează și Republica Moldova, scrie Agerpres cu referire la un comunicat al eurodeputatului PNL Siegfried Mureșan, care a fost negociator-șef pentru buget de anul viitor al legislativului comunitar.

Potrivit sursei citate, bugetul UE pe 2024, prevede o suplimentare de 807 milioane de euro a alocărilor în domeniile şi programele care au nevoie de mai multă finanțare, precum cercetarea, Programul de studii „Erasmus+”, sprijinirea tinerilor fermieri şi Vecinătatea estică şi sudică, inclusiv Republica Moldova.

În plus, acordul final elimină tăierile bugetare în valoare de aproximativ 700 de milioane de euro propuse inițial de Consiliul Uniunii Europene la începutul negocierilor, potrivit sursei citate.

„Bugetul UE din 2024, în valoare de peste 189 de miliarde de euro, cuprinde suficiente fonduri pentru a finanța prioritățile tradiționale ale Uniunii, precum Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, din care România primește majoritatea fondurilor europene nerambursabile. În plus, am obținut creșteri de alocări în domeniile unde noi, PE, am spus de la început că avem nevoie de finanțare suplimentară. Este vorba, așadar, despre domeniul cercetării, care aduce beneficii concrete oamenilor din toată Europa, mai ales când vorbim de cercetarea în domeniul medical. Alocăm fonduri suplimentare pentru bursele de studiu „Erasmus+”, dar şi pentru tinerii fermieri”, a mai declarat Mureșan, citat în comunicat.

De asemenea, a apreciat el, bugetul pe 2024 ține cont de evenimentele de la granițele UE şi crește alocările pentru Vecinătatea sudică şi estică, inclusiv Republica Moldova.

Bugetul Uniunii Europene urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu și Alexandru Munteanu, mesaje după ce Rusia a provocat încă 18 morți în Ucraina: „Sporirea presiunii trebuie să fie răspunsul”

Conducerea Republicii Moldova condamnă atacul rusesc de amploare asupra Ucrainei din noaptea de 1 spre 2 iulie. Președinta Maia Sandu și prim-ministrul Alexandru Munteanu au transmis solidaritatea Republicii Moldova cu Ucraina și au cerut tragerea la răspundere a Rusiei.

Un alt atac brutal al Rusiei asupra Kievului, în urma căruia civili au fost uciși chiar în propriile locuințe. Transmit cele mai sincere condoleanțe familiilor îndoliate. Republica Moldova este ferm alături de Ucraina. Tragerea la răspundere pentru aceste crime, sporirea presiunii asupra Rusiei și consolidarea sprijinului pentru Ucraina — acesta trebuie să fie răspunsul lumii”, a transmis Maia Sandu pe X.

La rândul său, Alexandru Munteanu a condamnat atacul, menționând că nu există nicio justificare pentru loviturile care vizează civilii și infrastructura civilă.

Gândurile mele se îndreaptă către victime și familiile acestora. Republica Moldova este ferm alături de Ucraina”, a adăugat premierul.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a transmis: „Solidaritate deplină cu poporul Ucrainei în urma unui nou atac oribil al Rusiei asupra civililor. Republica Moldova își reafirmă sprijinul neclintit pentru Ucraina și pentru o pace justă și durabilă”.

Amintim că, în noaptea de 1 iulie spre 2 iulie, trupele ruse au lansat un atac masiv asupra Kievului și altor regiuni ale Ucrainei, fiind lovite peste 20 de obiective civile, inclusiv blocuri de locuit. Conform celui mai recent bilanț, cel puțin 18 persoane au fost ucise, iar peste 90 au fost rănite. În memoria victimelor, ziua de 3 iulie a fost declarată zi de doliu la Kiev.

Moscova revendică atacul, însă susține că a vizat exclusiv întreprinderi ale industriei de apărare și infrastructură militară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: