nashrezekne.lv

Cărți, jucării, haine și încălțăminte: Letonia interzice importul unor produse din Rusia și Belarus

Parlamentul Letoniei a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare, interdicția de import a unor produse din Rusia și Belarus. Documentul a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Externe al Letoniei și aprobat anterior de Guvern. Autoritățile spun că transmit astfel un „semnal politic”, relatează Deutsche Welle.

Sub incidența interdicției ar putea intra cărțile și publicațiile periodice, în primul rând cele în limba rusă, jocurile video, articolele sportive, jucăriile, îmbrăcămintea și încălțămintea. Importul produselor rusești și belaruse este interzis atât direct din aceste două state, cât și prin intermediul unor țări terțe. Tranzitul prin Letonia către alte state ale Uniunii Europene este permis. Modificările sunt introduse în legea „privind sprijinul acordat locuitorilor civili ai Ucrainei”.

Guvernul va trebui să evalueze până la 1 martie 2027 și apoi anual dacă interdicția contribuie la securitatea societății letone și la sprijinirea Kievului.

Ministerul Economiei al Letoniei și-a exprimat anterior îndoiala că interdicția va fi pe deplin eficientă, deoarece nu sunt prevăzute restricții suplimentare privind vânzarea acestor produse în magazine. Totodată, produsele fabricate în Rusia sau Belarus care au fost deja importate legal într-un alt stat membru al UE pot ajunge în Letonia, în baza regulilor pieței unice europene.

Între timp, autoritățile spun că este vorba despre un „semnal politic”.

Potrivit sursei citate, din 2022, importurile Letoniei din Rusia și Belarus s-au redus cu 91%, de la peste 2,1 miliarde de euro în 2022 la 193 de milioane de euro în 2025, ceea ce reprezintă 0,8% din totalul importurilor de mărfuri. Produsele vizate de noua interdicție – cărți, ziare, jocuri video, articole sportive, jucării, îmbrăcăminte și încălțăminte – reprezintă 6,5% din importurile din Rusia și Belarus, adică aproximativ 0,05% din totalul importurilor Letoniei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Gagauz a sesizat poliția în legătură cu o rețea de conturi TikTok care-l promovează artificial: „Ar putea fi folosite împotriva mea” VIDEO

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de bașcan al Găgăuziei, Fiodor Gagauz, a depus o plângere la poliția din Comrat, după ce zeci de conturi de TikTok au început să publice în masă videoclipuri cu el. Politicianul susține că ar fi vorba despre o tentativă de a-l compromite pentru a-l putea acuza de agitație electorală ilegală.

Într-un mesaj video înregistrat în fața Inspectoratului de Poliție din Comrat, Gagauz a reiterat că echipa sa nu are nicio legătură cu rețeaua de conturi anonime de pe TikTok.

„Nici eu, nici echipa mea electorală nu am creat, nu am plătit și nu am administrat aceste conturi. Aproape în același timp au apărut și alte conturi care răspândesc informații false despre mine. Mai mult, pe pagini diferite sunt publicate aceleași texte. Nu știu cine se află în spatele acestora, așa că nu acuz pe nimeni înainte de a avea dovezi. Poliția trebuie să investigheze cazul și să stabilească cine a creat aceste conturi, cine se află în spatele lor, cine le administrează și în ce scop”, a declarat candidatul.

Gagauz nu exclude că această campanie de promovare electorală mascată ar putea fi o încercare de a-l compromite atât pe el, cât și echipa sa electorală. Totodată, el a promis că va informa publicul dacă se va dovedi că vreunul dintre susținătorii săi a încălcat regulile, subliniind că nu are „nimic de ascuns”.

Politicianul le-a cerut alegătorilor săi să-i distribuie videoclipurile doar în mod transparent, de pe conturile personale și folosindu-și numele reale.

„Nu creați conturi anonime pretinzând că mă susțineți. Acest lucru nu ajută. Dimpotrivă, aceste conturi ar putea fi folosite împotriva mea. Și încă o rugăminte: nu răspundeți la minciuni cu insulte sau cu alte minciuni”, a îndemnat candidatul. El le-a cerut susținătorilor săi să raporteze profilurile false administratorilor rețelei sociale.

Amintim că, pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Campania electorală a început pe 16 octombrie. Opt candidați luptă pentru funcția de bașcan, printre care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și Fiodor Gagauz. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, nu concurează la scrutin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: