„Când am nevoie de sfaturile lui, îl invit”. Cu ce se ocupă Recean și Popescu și ce salariu au 

Emisarii speciali ai președinției, Nicu Popescu și Dorin Recean, nu primesc salarii și nici nu au oficii. Precizarea a fost făcută de președinta Maia Sandu în ediția din 5 februarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. Șefa statului a afirmat că ei au funcția de consilieri și intervin atunci când este nevoie de expertiza acestora în domenii precum consolidarea rezilienței și războiul hibrid.

„Este un consilier, dacă putem să spunem așa, fără salariu, fără normă, deci atunci când am nevoie de sfaturile lui, îl indic, și care, de asemenea, ne reprezintă în anumite foruri unde se discută despre reziliență”, a menționat șefa statului.

Atribuțiile emisarilor includ și sprijinul în implementarea planurilor aprobate de Consiliul Național de Securitate după alegeri, a mai declarat Maia Sandu.

„Acum, Republica Moldova este văzută ca o țară cu experiență pozitivă, pentru că am reușit să ținem piept câtorva atacuri de interferență semnificativă din partea rușilor și există foarte multe activități unde suntem invitați să vorbim, să povestim, să împărtășim experiența; deci, acesta este unul dintre elemente și, doi, continuăm munca de consolidare a rezilienței pe interior, inclusiv în contextul acelui plan pe care l-am aprobat la Consiliul Național de Securitate, imediat după alegeri”, a adăugat oficiala.

***

Reamintim că fostul premier Dorin Recean a fost numit, pe 10 decembrie, în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. Anterior, pe 31 octombrie, fostul ministru al Afacerilor Externe, Nicu Popescu, a fost desemnat emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.

Ambii au ajuns în Parlament pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), însă și-au depus mandatele la scurt timp. Atunci, Recean a anunțat că se retrage din viața politică pentru a reveni în mediul de afaceri, iar Popescu a explicat că renunță la mandat pentru a prelua funcția de emisar special.

Președinția a precizat, pe 10 decembrie, că „emisarul special nu deține calitatea de personal al Cabinetului Președintelui Republicii Moldova și își desfășoară activitatea cu titlu gratuit”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: