Când ar putea avea loc alegerile parlamentare în Moldova? Precizările lui Recean 

Noul Parlament ar putea fi ales, cel mai probabil, în luna septembrie 2025. Precizările au fost făcute de premierul Dorin Recean într-un interviu acordat jurnaliștilor la Davos, transmite Agence France-Presse.

Recean a declarat că alegerile parlamentare din Moldova vor avea loc cel mai probabil în septembrie.

Potrivit oficialului moldovean, Rusia este interesată să formeze guvern pro-rus, care „apoi va fi de acord cu consolidarea prezenței militare ruse” pe teritoriul Moldovei.

***

În decembrie 2024, directorul Serviciului de Informații și Securitate a declarat că Federația Rusă va încerca să obțină controlul asupra Parlamentului Republicii Moldova în 2025, când vor avea loc alegeri parlamentare. Potrivit lui Alexandru Musteața, pentru a-și atinge scopul, se vor face tentative de infiltrare a persoanelor și entităților afiliate sau controlate în mediul politic. Detalii AICI.

În cazul în care în viitorul apropiat ar avea loc alegeri parlamentare, două partide ar accede în legislativ: PAS și PSRM. Aceasta a arătat rezultatele unui sondaj realizat de CBS Research, care a fost prezentat pe 17 octombrie 2024. În același timp, potrivit unui sondaj iData, publicat în aceiași zi, patru formațiuni s-ar regăsi în următorul Parlament: PAS, Blocul „Victorie” – controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, PSRM și „Partidul Nostru”. Detalii AICI.

Precizăm că pentru a intra în componența legislativului formațiunile politice trebuie să obțină minim 5% dintre voturi la alegerile parlamentare, iar blocurile electorale – 7%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker/foto simbol

Găgăuzia își alege bașcanul și deputații în Adunarea Populară: câți alegători au votat până la ora 09:00

Astăzi, 15 noiembrie, cetățenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei și bașcanul.

132 de candidați pentru Adunarea Populară a Găgăuziei și 8 pentru funcția de bașcan

Pentru cele 35 de mandate de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei sunt înregistrați 132 de candidați. În fiecare dintre cele 35 de circumscripții uninominale va fi ales câte un deputat. Dintre candidați, 42 sunt desemnați de partide politice, iar 90 sunt independenți. 22 dintre candidați sunt femei și 110 sunt bărbați.

Pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, în buletinul de vot sunt înscriși opt candidați: Fiodor Găgăuz, desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”; Alexandr Stoianoglo, candidat independent; Corneliu Dudnic, candidat independent; Ivan Kîlcic, desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz; Piotr Vlah, desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică; Ivanna Koksal, candidat independent; Serghei Anastasov, candidat independent; Oleg Garizan, candidat independent.

67 de secții de votare

Toate cele 67 de secții de votare s-au deschis la ora 07:00 și se vor închide la ora 21:00. La vot sunt așteptați peste 129 de mii de alegători. În total, până la ora 09:00, au votat 2 841 de alegători, ceea ce reprezintă 2,20%. 

AICI, publicul poate urmări în timp real prezența la vot la alegerile din Găgăuzia.

Pentru cele două scrutine, Comisia Electorală Centrală (CEC) a tipărit, în total, 258 780 de buletine de vot, câte 129 390 pentru fiecare scrutin.

Vot la locul aflării și cărți de identitate provizorii

Alegătorii care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita să voteze la locul aflării. Cererile depuse în ziua votării vor fi recepționate până la ora 14:00 și trebuie să fie însoțite de un certificat medical.

Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești activează astăzi între orele 07:00 și 21:00. Acestea eliberează gratuit cărți de identitate provizorii și înmânează actele de identitate confecționate cetățenilor Republicii Moldova care au împlinit 18 ani și au domiciliul sau reședința temporară înregistrată într-o localitate din UTA Găgăuzia cu cel puțin trei luni înainte de ziua alegerilor.

Pentru informații despre procedura de votare, adresele secțiilor de votare și alte aspecte privind participarea la scrutin, alegătorii pot apela Centrul de apel la numărul (+373) 22 880 101, disponibil astăzi între orele 07:00 și 21:00.

Agitația electorală, interzisă. Peste 230 de observatori monitorizează alegerile

În ziua alegerilor, agitația electorală este interzisă. Efectuarea agitației electorale se sancționează cu amendă de la 2 000 la 3 000 de lei pentru persoanele fizice și de la 5 000 la 7 500 de lei pentru persoanele juridice.

Alegerile sunt monitorizate de 149 de observatori naționali din partea a 5 organizații neguvernamentale, acreditați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, și de 83 de observatori internaționali din partea a 14 misiuni diplomatice și a 2 organizații internaționale, acreditați de Comisia Electorală Centrală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: