screenshot

Când ar putea începe reconstrucția clădirii Filarmonicii Naționale? Răspunsul ministrului Culturii

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că autoritățile intenționează să realizeze un studiu de fezabilitate asupra clădirii Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” înainte de începerea reconstrucției. El a menționat că lucrările de reabilitare vor demara cel mai târziu în anul 2027. Precizările au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Cu Sens, publicat pe 22 noiembrie.

„Ce ține de Filarmonică, e o chestiune mai complicată. Această clădire a ars, sunt niște ruine, de fapt, acolo. Au mai rămas coloanele, au mai rămas câteva elemente. E un proiect complex, costisitor. Dar ceea ce facem acum, imediat, este să avem un studiu de fezabilitate, pentru a cunoaște tot ce a rămas. Înțeleg că mai sunt anumite probleme legate de niște proprietăți acolo. Deci sunt lucruri care trebuie de identificat și de clarificat înainte de a începe un șantier. Inclusiv oricine ar veni cu bani, de exemplu, ar veni mâine „Hai, noi finanțăm”… Noi, din păcate, la acest moment nu avem un studiu de fezabilitate, ca să-i spunem începem de aici până acolo”, a declarat Cristian Jardan.

El a menționat că concursul de soluții arhitecturale pentru reabilitarea clădirii Filarmonicii, organizat anterior de Ministerul Culturii, a fost „doar de idei”. „Unul foarte bun, benefic, s-au văzut multe idei bune. Dar noi trebuie să începem de la un studiu de fezabilitate și asta o să facem în continuare”, a adăugat ministrul.

Totodată, Cristian Jardan a spus că lucrările de reparație a clădirii vor începe cel târziu în 2027. „M-am întâlnit și cu colectivul Filarmonicii, i-am avertizat din start. Sunt proiecte de infrastructură care durează, din păcate. Sunt și proceduri. Și bani mulți trebuie pentru a-i identifica”, a menționat el.

Amintim că, pe 20 septembrie 2020, la Filarmonica Națională a avut loc un incendiu, care a distrus practic în totalitate interiorul clădirii.

Câteva zile mai târziu, Guvernul a deschis un cont special pentru colectarea fondurilor necesare reconstrucției Filarmonicii. În iunie 2025, ministrul Culturii de la acea vreme, Sergiu Prodan, a declarat în plenul Parlamentului că, imediat după incediu, au fost donați circa 6 milioane de lei, care se află în contul Ministerului Finanțelor. Oficialul declara atunci că fondurile sunt destinate „exclusiv procesului de construcție și nu pot fi utilizate pentru alte etape, precum elaborarea proiectului tehnic”.

Pe 5 noiembrie, Cristian Jardan a declarat că reconstrucția Filarmonicii Naționale este una din prioritățile mandatului său și că va depune eforturi pentru a avansa proiectul. Ministrul Culturii a spus că asistența financiară de 1,9 miliarde de euro, acordată de UE, include resurse pentru reparația edificiului, însă suma prevăzută, nu va acoperi toate cheltuielile.

***

Filarmonica Națională, inaugurată în 1940, era una dintre cele mai importante instituții de cultură din Republica Moldova, găzduind concerte ale Orchestrei Simfonice Naționale, capelei corale „Doina” și altor colective de prestigiu. Sala mare, cu o capacitate de 1 000 de locuri, era considerat un reper al vieții muzicale din țară.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Peskov cere eliberarea Evgheniei Guțul, pentru „îmbunătățirea” relațiilor dintre Chișinău și Moscova: „Din considerente umanitare”

Eliberarea fostei bașcane a Găgăuziei, Evghenia Guțul, condamnată pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, este una dintre condițiile puse de Moscova pentru „îmbunătățirea” relațiilor cu Republica Moldova. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în fața jurnaliștilor că autoritățile de la Chișinău trebuie să renunțe la ceea ce el numește „rusofobie” și să își exprime interesul pentru relații bune cu Rusia.

Peskov a inclus-o pe Guțul în categoria celor pe care îi numește „deținuți politici” și a cerut eliberarea acesteia „din considerente umanitare”.

„Nu este nimic complicat, este foarte simplu. Pentru aceasta, trebuie doar să se renunțe la linia care are la bază rusofobia. Pentru aceasta, trebuie eliberați deținuții politici. Măcar să fie eliberată mama a doi copii, Guțul, fie și numai din considerente umanitare. Și trebuie pur și simplu declarat interesul pentru construirea unor relații bune cu Rusia. Rusia privește întotdeauna pozitiv asemenea declarații, le salută și este pregătită să urmeze calea normalizării relațiilor și a unei cooperări cu adevărat reciproc avantajoase”, a declarat Peskov.

***

Amintim că Evghenia Guțul a fost condamnată în august la șapte ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șor”, declarat neconstituțional. În urma condamnării, aceasta și-a pierdut funcția de bașcan al Găgăuziei.

Potrivit procuraturii, în perioada 2019–2022, când era secretară în cadrul formațiunii, Guțul a adus sistematic în Republica Moldova bani din Rusia. Ea a fost acuzată și că a coordonat activitatea unor oficii ale partidului, acceptând cu bună știință peste 42,5 milioane de lei de la un grup criminal organizat pentru finanțarea formațiunii.

Guțul este deținută în Penitenciarul pentru femei nr. 7 din Rusca și nu își recunoaște vinovăția.

Moscova acuză frecvent autoritățile de la Chișinău de „rusofobie”, acuzații respinse în repetate rânduri de acestea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: