Casa din Chișinău, 4 automobile și mai multe terenuri din Sadova – printre bunurile lui Igor Dodon care au fost puse sub sechestru

Casa din Chișinău, patru automobile și mai multe terenuri și construcții din Sadova se numără printre bunurile fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, care au fost puse sub sechestru. Procuratura Anticorupție anunță că ex-președintele țării, care deține calitatea procesuală de învinuit în cauza penală, a fost citat astăzi la Procuratura Anticorupție pentru a-i fi înmânată copia hotărârii cu privire la punerea sub sechestru a bunurilor, care constituie obiectul anchetei efectuate.

Instituția precizează, într-un comunicat de presă emis, că judecătorul de instrucție a admis demersul procurorilor anticorupție și a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor imobile deținute personal de către ex-președintele Republicii Moldova, precum și a celor deținute prin intermediul unor persoane interpuse.

Prin urmare, la această etapă a efectuării urmăririi penale pe caz, pentru a asigura o eventuală confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor, au fost puse sub sechestru următoarele bunuri imobile:

– terenul și casa individuală, amplasată în mun. Chișinău, în care locuiește fostul președinte cu familia sa;

– terenuri și construcții, situate în extravilanul satului Sadova, raionul Călărași, deținute prin intermediul unor persoane interpuse, apropiate fostului șef de stat, care au calitatea de complici la săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită;

– 4 terenuri și 6 construcții amplasate în satul Molovata, raionul Dubăsari, deținute prin intermediul unui complice al acestuia, deținut la moment în arest preventiv;

– 4 automobile, deținute prin intermediul unei persoane terțe interpuse.

Amintim că, ex-președintelui Republicii Moldova i se incriminează săvârșirea a patru capete de acuzare, după cum urmează: coruperea pasivă, organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat, trădare de patrie și îmbogățire ilicită. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

În dosarul „Kuliok” este vizat și fratele Galinei Dodon, Petru Merineanu, care a fost plasat în arest în Penitenciarul nr. 13, precum și soția fostului șef al statului, Galina Dodon, căreia i se încriminează complicitate la îmbogățire ilicită. Oamenii legii susțin că fostul cuplu prezidențial ar deține personal și prin intermediari bunuri care depășesc suma de 21 mln de lei. Asta cu toate că au declarat venituri de doar 3 mln lei. După audierea din 16 iunie, fostei prime-doamne a Republicii Moldova i-a fost aplicată interdicția de a părăsi țara pe un termen de 60 de zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Cecan / NewsMaker

Creditul de €200 mln de la BEI, utilizat pentru plantări nereușite? Hajder răspunde criticilor privind Programul de împădurire

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că plantările realizate până acum în cadrul Programului național de extindere și reabilitare a pădurilor au fost finanțate din bugetul de stat, fără a utiliza împrumutul de 200 de milioane de euro acordat de Banca Europeană de Investiții (BEI). Precizarea a fost făcută vineri, 23 octombrie, în contextul criticilor privind eficiența programului, supraviețuirea puieților și costurile pe care le-ar putea suporta Republica Moldova.

„Câți bani acordul de 200 de milioane de euro am investit în plantări? (…) Ei speră că o minciună spusă de mai multe ori va ajunge să fie crezută de oameni. Scopul lor este să denigreze guvernarea, dar și Programul de împădurire. (…) Adevărul este că tot ce am plantat până acum este din bugetul de stat. Avem plantări bune. Și da, avem plantări mai puțin reușite: fie din cauza schimbărilor climatice, din cauza solului degradat sau din cauza neglijenței umane. Acești oameni trebuie și vor fi pedepsiți. Până la urmă, nu există păduri fără uscături”, a declarat Gheorghe Hajder.

Precizăm că politicieni de opoziție susțin că împrumutul contractat de Republica Moldova de la BEI ar fi folosit pentru plantări fără reușită. Aceștia spun că, în locul unor rezultate economice și ecologice concrete, țara acumulează noi datorii. Unele organizații care monitorizează plantările afirmă, de asemenea, că o parte dintre puieți se usucă sau nu se prind.

Potrivit criticilor, fără irigare, protecție și îngrijire corespunzătoare, arborii tineri riscă să moară în număr mare din cauza secetei. Aceste lucrări ar necesita investiții suplimentare de miliarde de lei.

În replică, Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva” au declarat că, în cadrul Programului de împădurire, au fost deja împădurite peste 20 000 de hectare de teren. Totodată, în pepinierele agenției, care se întind pe aproximativ 200 de hectare, au fost crescuți peste 31 de milioane de puieți.

Potrivit autorităților, împrumutul de la BEI urmează să fie utilizat pentru plantarea și reabilitarea a 63 000 de hectare de pădure, amenajarea a trei pepiniere industriale și construirea a 35 de depozite pentru lemn.

Programul de împădurire este prezentat de autorități drept o măsură pe termen lung pentru combaterea secetei și a efectelor schimbărilor climatice. În prezent, gradul de împădurire al Republicii Moldova este de 11,6%, în timp ce media în UE depășește 35%.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: