Cât costă un tur ghidat în orașele bombardate din Ucraina? O agenție de turism a vândut 150 de bilete

O agenție de turism din Ucraina ar fi vândut 150 de bilete celor care doresc un tur ghidat în orașele bombardate, în ciuda tuturor alertelor internaționale de securitate, relatează CNN Travel, citată de gândul.ro.

„Porniți chiar acum într-o călătorie către minunata Ucraina. Peste drum de locul unde a lovit recent o bombă, veți putea gusta mâncare tradițională la un bistro redeschis. Viața continuă și există speranța că în curând toate acestea se vor termina. Copiii cresc, încercăm să trăim viața cât mai mult posibil, indiferent de ce. Dacă vrei să vezi orașele noastre distruse și oamenii curajoși luptând, te rog vino acum!”, este mesajul de pe site-ul companiei de turism, potrivit CNN Travel.

De exemplu, pentru o zi în Bucha, doritorii trebuie să plătească 50 de euro. Din cele 150 de bilete, 15 ar fi fost cumpărate de americani.

Grupurile de tur vor fi limitate la grupuri de 10. Participanții își vor întâlni ghidul la punctele de preluare și vor fi pregătiți cu privire la cum să acționeze în cazul în care apare o situație critică, cum ar fi unde să găsească adăpost dacă sună sirenele de raid aerian.

Tururile de o zi durează 3-4 ore, costă 50 de euro pe zi, dar pot fi extinse, în funcție de solicitări. Compania spune că profiturile din vânzarea tuturor biletelor sunt destinate sprijinirii refugiaților de război.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Cristian Rizea, eliberat condiționat din penitenciar: decizia Tribunalului din România

Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară.

Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să nu fie arestat sau reținut în altă cauză.

Cine este Cristian Rizea?

Fostul deputat român Cristian Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.

Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Ex-deputatul român a fost extrădat din Republica Moldova în România, în seara zilei de 27 aprilie 2023. Acesta a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Pe 28 aprilie, presa din România a scris că Rizea a fost încarcerat în Penitenciarul din Vaslui.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: