Cât de bine îți cunoști vecinii de cartier? Trage un ochi în culisele Kvartals

În cartierele din Chișinău se regăsesc minim 3 categorii de oameni, aceștia împărțindu-se în mai multe tipuri: familiștii, harnicii și oamenii de gașcă, care știu cât de importantă e relaxarea pe finalul zilei, dar mai ales, pe finalul unei săptămâni în care s-a muncit din greu.

Așa diferiți cum sunt, ne-am obișnuit cu toți și nu ne imaginăm viața fără ei. Puzzle-ul colorat din cartierele Chișinăului e cartea lui de vizită. Noi l-am acceptat, l-am îmbrățișat și am creat 3 tipuri de bere pentru fiecare. Și nu o bere oarecare, ci o bere craft, care se servește rece, preferabil în asociere cu o mâncare delicioasă, pe finalul unei zile fierbinți de vară.

Veaceslav Cojocaru face bere deja de 19 ani. Și el locuiește într-un cartier de Chișinău și nu doar că produce berea, dar mai și ascultă oamenii și o creează după placul lor. Astăzi, Veaceslav deține postul de Trade Brewmaster la Efes Moldova. Iar asta înseamnă că responsabilitățile lui nu se limitează doar la partea tehnologică, ci și la cea de gust, de suflet și de servire. Pentru că berea nu e doar despre… bere, dar și despre dispoziție și experiența consumatorului.

Ca orice artist care alege cu multă grijă materia primă pentru viitoarea sa operă, și maestrul nostru berar selectează, cu mare atenție, ingredientele pentru bere. Înainte să creeze o rețetă nouă și să pornească producerea alături de echipa sa, Veaceslav merge să discute cu oamenii cărora le place berea, dar și cu cei care le-o servesc. El vorbește cu personalul din baruri, restaurante și beer shop-uri, îi instruiește privind tipurile de bere și servirea ei corectă, dar și plăcută, atât pentru gazdă, cât și pentru oaspeți.

Kvartals e cea mai recentă creație a lui Veaceslav și a echipei de berari Efes Moldova, inspirată din tradiția și experiența de zeci de ani în producerea berii a colegilor noștri din Europa. Kvartals e o bere craft, lansarea căreia ne-a luat ceva timp. Am plămădit ideea unei beri deosebite de aproape 1 an, timp în care „șeful nostru pe bere”, Veaceslav, a fost în contact permanent cu oameni cu gusturi, profesii și viziuni diferite, dar uniți de plăcerea de a savura o bere adevărată. Veaceslav a discutat cu oamenii din cartierele Chișinăului: vecinul tău, vecinul nostru, vecinul lui… omul care apreciază berea bună.

Bohemian Pils, New England IPA și Vienna Lager sunt cele trei tipuri de bere Kvartals în care maestrul nostru berar a experimentat cu dozaje și ingrediente. Fiecare are propriul ingredient de bază, care îi scoate în evidență caracterul – atât de unic, precum e și viața din cartierele capitalei – atât de asemănătoare, dar și diferită în același timp. Berea Kvartals se remarcă prin arome deosebite, care variază de la cea de pâine și biscuiți, până la flori și fructe tropicale.    

Când, dacă nu la început de vară, să o punem la rece și să o arătăm lumii? În Kvartals am depus mult suflet și toate cunoștințele acumulate în anii de când suntem pe piață. Am creat un produs de autor, dedicat oamenilor din cartierele atât de diferite și pestrițe ale Chișinăului, dar atât de ai noștri. Kvartals este o bere urbană, nici prea dulce, dar nici prea amară, care se servește rece, cu sau fără gustări și, deocamdată, doar la halbă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Zaharova, după ce Chișinăul a decis să expulzeze un angajat al ambasadei ruse: Moscova va da un „răspuns ferm”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești.

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Amintim că, pe 23 octombrie, o dronă s-a prăbușit în satul Chiștelnița, raionul Telenești, la o distanță de până la 100 de metri de o locuință. Poliția a fost sesizată de un localnic.

Potrivit Ministerului Apărării, drona este de tip Gheran-4 – model rusesc. Aparatul de zbor fără pilot era dotat cu un focos, care a fost dezamorsat și nimicit pe 24 octombrie.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că incidentul „constituie o încălcare gravă a suveranității și securității Republicii Moldova și reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței cetățenilor”. Totodată, instituția a anunțat că, drept răspuns, un colaborator al ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata.

colaj NM

Tineri mobilizați pe Telegram pentru proteste violente în Moldova: oamenii legii au deconspirat o grupare care pregătea dezordini în masă

Un grup infracțional suspectat că pregătea acțiuni violente și dezordini în masă în Republica Moldova este investigat de oamenii legii. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat sâmbătă, 24 octombrie, că membrii grupării ar fi încercat să mobilizeze tineri la proteste care ar fi putut degenera în violențe.

Conform datelor preliminare ale anchetei, din octombrie, membrii grupului ar fi acționat coordonat, urmărind obținerea unor beneficii financiare și organizarea unor acțiuni violente, inclusiv distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor publice și private.

Pentru a atrage participanți, suspecții ar fi creat profiluri false pe TikTok și Facebook, precum și canale pe Telegram, inclusiv unul cu denumirea „ProtestMD”. Unele dintre acestea ar fi fost gestionate din afara țării. Prin intermediul lor, ar fi fost mobilizați în special tineri din instituțiile de învățământ profesional și superior.

Pe 23 octombrie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), împreună cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul angajaților BPDS „Fulger”, au efectuat mai multe percheziții în Chișinău, precum și în centrul și nordu țării. Acțiunile au vizat persoane suspectate că ar fi lansat apeluri și ar fi instigat la violență și dezordini în masă.

„În urma acțiunilor desfășurate au fost obținute date care indică implicarea și atragerea tinerilor în activități de instigare, prin metode de manipulare, care ar fi urmărit diminuarea percepției asupra consecințelor acestor acțiuni”, a menționat IGP.

Persoanele suspectate cooperează în prezent cu oamenii legii, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane implicate.

(VIDEO) 40% economie de energie și 10 mil. euro: cum va fi renovat Spitalul de Psihiatrie din Chișinău

La Spitalul Clinic de Psihiatrie și la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” au început lucrările de reparație capitală. Clădirile vor fi izolate termic, vor fi înlocuite ferestrele și ușile, iar pe acoperișuri vor fi instalate panouri solare. Proiectul, în valoare de peste 72 de milioane de euro, vizează zece spitale din Chișinău și Bălți.

Pentru renovarea Spitalului de Psihiatrie au fost alocate aproximativ 10 milioane de euro — conform estimărilor preliminare, consumul de energie va scădea cu 40%. Directorul interimar, Andrei Eșanu, a amintit că anul trecut instituția a cheltuit aproximativ 5 milioane de lei pentru electricitate și circa 6 milioane pentru încălzire. „Asemenea schimbări de amploare nu au mai avut loc aici de decenii”, spune Tamara Pădure, asistentă medicală principală care activează în cadrul spitalului de mai bine de 40 de ani. În sezonul rece, personalul era nevoit să le ofere pacienților haine suplimentare și pături.

Ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a numit acest proiect „mai mult decât unul infrastructural”: „Sănătatea mintală a fost prea mult timp un domeniu în care nevoile au depășit investițiile”. Proiectul beneficiază de sprijinul Uniunii Europene (printr-un grant de 12,4 milioane de euro) și al Băncii Europene de Investiții. Lucrările de renovare sunt planificate să fie finalizate în termen de 18 luni. Fondat în 1895, Spitalul de Psihiatrie este cea mai mare instituție de profil din Republica Moldova, având o capacitate de 630 de paturi și oferind anual asistență pentru 7–8 mii de pacienți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

(VIDEO) De la 15 mii de lei la 1800 de euro: ce oferte sunt la Târgul de Cariere din Chișinău

Peste o mie de locuri de muncă vacante și oportunitatea de a discuta direct cu angajatorii — la Chișinău se desfășoară Târgul de Cariere de toamnă. Anul acesta, evenimentul marchează a 20-a aniversare și reunește în jur de 20 de companii: de la IT și medicină, până la producție și construcții.

Vizitatorii sunt din diverse categorii: unii caută un job în vânzări și mizează pe 15–20 de mii de lei, alții își doresc un stagiu în IT, iar alții vizează o funcție de manager de proiect cu un salariu de aproximativ 30 de mii de lei. Mamele care au ieșit din concediul de maternitate se plâng însă că angajatorii le refuză din cauza întreruperii stagiului de muncă. La târg sunt prezentate și oferte de muncă din străinătate: în domeniul construcțiilor, salariul poate ajunge până la 1800 de euro, iar în fabricarea mobilei — între 500 și 700 de euro.

Specialiștii vin cu un sfat util: nu vă supraîncărcați CV-ul cu imagini, deoarece sistemele ATS citesc doar textul. Târgul își deschide ușile pe 23 și 24 octombrie la Palatul Național „Nicolae Sulac”, iar organizatorii așteaptă în jur de trei mii de vizitatori.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: