„Cât sunt premier, un bănuț nu transfer pe cauzele CtEDO până nu-i scoatem din voi”. Reacția lui Ion Chicu la declarațiile membrilor CSM
Full Article 3 minutes read

„Cât sunt premier, un bănuț nu transfer pe cauzele CtEDO până nu-i scoatem din voi”. Reacția lui Ion Chicu la declarațiile membrilor CSM

Prim-ministrul Ion Chicu a scris că orice ban plătit de Republica Moldova pentru deciziile ilegale ale judecătorilor se va face din contul acestora. Declarația premierului vine în contextul în care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a comunicat că „răspunderea materială a judecătorilor și a întregului sistem judecătoresc, pentru condamnările la CtEDO și măsurile care urmează a fi întreprinse în raport cu acești judecători, contravin atât prevederilor legale, cât și recomandărilor instituțiilor de drept internaționale”.

„Mai marii pe mantiile negre, adică CSM-ul, afirmă că sistemul lor este învinuit de noi de corupție, pe nedrept. Ce frumos scris despre putere, drepturi și cât de independentă trebuie să fie puterea judecătorească. Nu văd, însă, capii sistemului să scrie ce au de gând să facă cu mizeriile, pentru crima cărora țara trebuie să plătească acum peste 70 milioane de lei”, a scris Ion Chicu pe Facebook.

„Repet pentru judecătorii din CSM și toata gașca coruptă din justiție – orice ban plătit de Moldova pentru deciziile voastre ilegale va fi din contul vostru. Nu așteptați, independenților, că pentru ilegalitățile voastre vor plăti copiii sau bătrânii. Cât sunt premier, un bănuț nu transfer pe cauzele CtEDO până nu-i scoatem din voi”, a mai declarat Ion Chicu.

Menționăm că într-un comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii se arată că „în ultima perioadă asistăm la o campanie de denigrare a sistemului judecătoresc de către unii reprezentanți ai autorităților publice de rang înalt cu referire la nivelul de corupţie în sistemul judecătoresc şi la veniturile, pensiile și salariile judecătorilor”.

De asemenea, CSM menționează cu referire la Consiliul Consultativ a Judecătorilor Europeni că „guvernul nu are competențe necesare pentru a evalua erorile judiciare, precum și, a constata existența unor asemenea erori”. În acest context, CSM „îndeamnă întreaga societate, inclusiv exponenții puterilor din stat, încetarea acțiunilor care denigrează imaginea justiţiei şi atentează la independeţa sistemului judecătoresc”.

Amintim că la ședința guvernului din 19 februarie, premierul Ion Chicu a solicitat Ministerul Justiției să pregătească o adresare Procuraturii Generale privind inițierea urmăririi penale în privința judecătorilor din cauza cărora Republica Moldova a fost obligată de CtEDO să plătească foștilor acționari ai „Gemenii” despăgubiri în valoare de 70 de milioane de lei. Mai mult, acești bani vor fi achitați din contul finanțării alocate pentru 2020 sistemului judecătoresc.

Susțineți-ne cu un LIKE la pagina noastră de Facebook.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: