IPN

Câte secții de votare vor fi deschise pentru alegerile parlamentare? Răspunsul președintei CEC

Pe teritoriul Republicii Moldova vor fi constituite sub 2 000 de secții de votare pentru alegerile parlamentare din această toamnă. Iar peste hotare ar putea fi deschise mai multe secții de votare decât la scrutinele electorale precedente. Precizările au fost făcute de președinte Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, în cadrul ediției din 7 iunie a emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

Noi am făcut deja solicitările către autoritățile publice locale ca să vină cu anumite propuneri. În special am atras atenția acolo unde numărul de alegători depășește acel număr admis, dacă avem mai mult de 3 000 de alegători și este o marjă de 10% în care putem accepta încă numărul de alegători, dar acolo unde este depășit am recomandat autorităților locale să vină cu un alt număr de secții de votare. Deci, să mărească acolo unde este cazul. Și invers: acolo unde avem 31 de voturi, 61 de voturi, că am făcut o estimare, și este posibil, deci nu sunt distanțe foarte mari, să fie optimizate aceste secții de votare. Suntem în comunicare cu autoritățile, avem răspunsurile de la o parte din acestea. Și cred că vor fi tot sub 2 000 de secții în țară”, a declarat Angelica Caraman.

Președinta CEC a menționat că, peste hotare, numărul secțiilor de votare ar putea fi mărit, dat fiindcă prezența la vot a înregistrat o dinamică ascendentă la ultimele scrutine electorale.

Evident că aritmetica arată o majorare. Respectiv, analizăm fiecare secție și acolo unde avem totuși la fel un număr mare de alegători, pentru ca să creăm condițiile corespunzătoare, vom veni cu anumite majorări a numărului de secții de votare”, a adăugat ea.

Amintim că pentru alegerile prezidențiale din 2024 – au fost constituite 1 987 de secții de votare pe teritoriul Republicii Moldova, iar 234 – în străinătate.

Alegerile parlamentare din acest an vor avea loc pe 28 septembrie.

Cetățenii Republicii Moldova care în perioada votării se vor afla în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia sau Noua Zeelandă pot opta pentru votul prin corespondență. Persoanele care doresc să voteze folosind servicii poștale/de curierat trebuie să se înregistreze obligatoriu până la jumătatea lunii august. Cum vă puteți înregistra, aflați aici.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Gulliver/ Getty Images

Motorina se ieftinește cu 29 de bani în weekend. ANRE: Mai sunt benzinării fără stocuri

Prețurile la carburanți continuă să scadă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat că, în perioada 8–10 august, benzina COR 95 se va ieftini cu 21 de bani, iar motorina standard – cu 29 de bani. Potrivit Agenției, evoluția este determinată de reducerea cotațiilor internaționale ale petrolului și ale produselor petroliere.

Astfel, în weekend, benzina COR 95 va costa 30,05 lei/litru, iar motorina – 32,20 lei/litru.

ANRE precizează că detensionarea relativă a situației din Orientul Mijlociu continuă să influențeze pozitiv piața petrolieră internațională. În acest context, cotația petrolului Brent a scăzut cu peste 15%, iar cotațiile internaționale Platts pentru produsele petroliere derivate s-au redus cu aproximativ 11–12%.

Potrivit autorității, doar în prima săptămână a lunii august benzina COR 95 s-a ieftinit cu aproximativ 72 de bani pe litru, iar motorina standard – cu circa 62 de bani pe litru.

ANRE mai menționează că, deși în ultimele zile unele stații de alimentare au înregistrat temporar lipsă de motorină, aceste cazuri sunt izolate și nu afectează aprovizionarea pieței în ansamblu. În ceea ce privește benzina, autoritatea precizează că problemele de disponibilitate vizează în principal un singur operator economic, aflat într-o situație particulară, agravată de lipsa importurilor proprii.

Instituția susține că monitorizează în continuare evoluțiile de pe piețele petroliere internaționale și situația aprovizionării cu produse petroliere din Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: