Un atac armat a avut loc pe 23 decembrie, cu două zile de Crăciun, într-un mall din statul Florida, SUA. Un bărbat a murit, iar mai multe persoane au fost rănite, transmite The Guardian. Atacul a avut loc în după amiaza zilei de 23 decembrie, la Paddock Mall din Ocalo.
Mai multe persoane suspectate că plănuiau atacuri în perioada sărbătorilor au fost arestate în Austria şi Germania, relatează G4media.ro. În spatele atacurilor ar sta o grupare islamistă. Poliţia germană a anunţat în seara zilei de 23 decembrie că efectuează percheziţii în catedrala din Köln (vestul oraşului) cu ajutorul câinilor, în
Studentul care a ucis 14 oameni la Praga ar mai comis săptămâna trecută două crime. Acesta este suspectat de poliția cehă că ar fi omorât un bărbat în vârstă de 32 de ani și pe fiica sa de doar două luni, într-o pădure din apropiere de Praga. Probele ar fi
Un judecător din Oklahoma, Statele Unite ale Americii (SUA), l-a achitat pe Glynn Simmons, care a stat 48 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. S-a întâmplat după ce, inițial, bărbatul a fost condamnat la moarte în acest caz. Aceasta este cea mai lungă sentință
Un atac armat a avut loc, pe 21 decembrie, la Universitatea Carolină din Praga. În urma atacului, au fost ucise 11 persoane și cel puțin 30 – rănite. Bărbatul care a asaltat instituția a fost eliminat de forțele de ordine. Atacul a avut loc în după amiaza zilei, în incinta
În Ucraina a fost legalizat canabisul medicinal. Un proiect care prevede acest lucru a fost adoptat, în a doua lectură, de Rada Supremă de la Kiev, pe 21 decembrie. 248 de deputați au votat pentru ințiativa legislativă, 16 – împotrivă, iar alți 33 s-au abținut de la vot, potrivit Hromadske.
Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis miercuri, 20 decembrie, că includerea fostului proprietar al Chelsea, Roman Abramovici, pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene, după invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, este justificată, scrie G4media. Miliardarul Roman Abramovici, care deține naționalitatea rusă, israelienă și portugheză, a fost trecut
Un vehicul din convoiul președintelui american Joe Biden a fost lovit duminică, 17 decembrie, de o mașină, în timp ce liderul de la Casa Albă părăsea sediul campanie sale din Delaware, scrie CNN. Potrivit sursei, în rezultatul coliziunii, ambele autovehicule au fost avariate. Serviciul secret al SUA a confirmat că
Turcia, România și Bulgaria intenţionează să semneze, în luna ianuarie, un plan comun pentru înlăturarea minelor care plutesc în derivă pe Marea Neagră în contextul invaziei ruse asupra Ucrainei. Anunțul a fost făcut de ministrul turc al apărării, Yasar Guler, după mai multe luni de discuţii pe acest subiect între
Berlinul a expulzat un irakian în vârstă de 20 de ani în ţara sa natală. Măsura a fost luată în contextul în care acesta era suspectat că plănuia să comită un atentat terorist la un târg de Crăciun din Germania. Informațiile au fost confirmate de autoritățile germane pe 16 decembrie.