Studentul care a comis masacrul de la Praga ar mai fi ucis un bărbat și pe fiica lui de 2 luni, cu puțin timp înainte de tragedie

Studentul care a ucis 14 oameni la Praga ar mai comis săptămâna trecută două crime. Acesta este suspectat de poliția cehă că ar fi omorât un bărbat în vârstă de 32 de ani și pe fiica sa de doar două luni, într-o pădure din apropiere de Praga. Probele ar fi fost găsite în casa tânărului, percheziționată după tragedia de la Universitatea Carolină din 21 decembrie, scrie publicația Meduza.

Vinerea trecută, 15 decembrie, în pădurea Klanowice, din apropiere de Praga, s-au auzit focuri de armă. Polițiștii chemați la fața locului au găsit două cadavre – al unui bărbat în vârstă de 32 de ani și al fiicei sale, în vârstă de doar două luni. Ambii au fost împușcați.

La o săptămână de la tragedie, poliția cehă a anunțat că ar fi găsit o armă în casa studentului care a împușcat șapte oameni la o universitatea din Praga, rănind alți  20, în timp ce percheziționau domiciliul. După examinarea balistică, s-a dovedit că arma găsită în casa tânărului și cea folosită în dublul omor din pădure, ar fi una și aceeași.

Poliția cehă a declarat că investighează un masacru la Universitatea Charles din Praga și a găsit în casa suspectului o armă care se potrivește cu cea folosită într-o crimă dublă din Pădurea Klanowice din Praga. Coincidențele a fost descoperit în timpul unei examinări balistice.

Masacrul de la Universitatea Carolină a avut loc în seara zilei de 21 decembrie. Potrivit presei cehe, împușcăturile au fost efectuate de un student în vârstă de 24 de ani, David Kozak (nr. red: numele său nu a fost dezvăluit oficial). În urma atacului, 14 persoane au fost ucise, peste 20 au fost rănite, iar atacatorul s-a sinucis. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Igor Grosu

Grosu s-a întâlnit cu mitropolitul Moldovei, la câteva zile după întrevederea cu cel al Basarabiei: „Cu toții ne dorim pace”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, cu Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir. Cei doi au discutat despre relația dintre Biserică și instituțiile statului, precum și păstrarea valorilor spirituale.

Întrevederea a avut loc la Palatul Mitropolitan din Chișinău.

„Convorbirea a avut drept subiecte principale întărirea dialogului și a colaborării dintre Biserică și instituțiile statului, precum și misiunea Bisericii de a păstra și de a răspândi valorile moral-spirituale și de a sprijini inițiativele sociale, menite să aducă ajutor și alinare celor aflați în nevoie”, a transmis Mitropolia Moldovei într-un comunicat.

La rândul său, într-o postare pe Facebook, Igor Grosu a avut o discuție „sinceră” cu mitropolitul Vladimir.

„Cu toții ne dorim pace și să contribuim la o societate mai unită, în care grija față de oameni, solidaritatea și demnitatea umană să rămână valori fundamentale”, a adăugat oficialul.

Amintim că, pe 21 octombrie, Igor Grosu s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Antonie, cu care a discutat despre dialogul dintre comunitățile religioase, păstrarea patrimoniului cultural și folosirea credinței în scopuri politice și geopolitice. Mitropolitul a solicitat statului să ofere Mitropoliei Basarabiei un sediu cu titlu compensatoriu pentru bunurile confiscate de regimul sovietic și a propus instituirea unei zile naționale de comemorare a victimelor represiunilor religioase. De asemenea, cei doi au discutat despre dezvoltarea colaborării în contextul integrării europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: