Promo

Orange Moldova, în colaborare cu Centrul de Informaţii Universitare și în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova lansează campania naţională „Conectăm profesorii”. Această campanie susţine profesorii din toate școlile primare, gimnazii și licee, atât publice, cât şi private, din toată republica, în situația de pandemie provocată

Indiferent de virusul care bântuie în lume, oamenii caută să-și cumpere locuințe. Așa cum aproape toate agențiile imobiliare continuă să activeze în regim online, apartamentele și casele se află acum la doar un click distanță. Compania Proimobil, de exemplu, a definit un mod inedit de a prezenta clienților interiorul locuinței

Moldova parcurge o perioadă dificilă, creată în urma răspândirii la nivel global a virusului COVID-19. Orange Moldova este solidară cu eforturile depuse de către autorități şi societate şi se implică cu maximă responsabilitate față de angajaţi, clienți, mediul de afaceri, sistemul medical şi cel al educaţiei pentru a depăşi această

FinComBank continuă să informeze clienții Băncii în legătură cu măsurile luate pentru a sprijini persoanele fizice care au beneficiat de un credit. Prin urmare, recent, Banca a anunțat posibilitatea amânării rambursării creditelor până pe 31 mai 2020, fără a fi percepute careva penalități sau dobânzi de întârziere pentru împrumuturile acordate.

Utilizatorii vor putea selecta, direct din aplicație, opțiunea „Serviciu de curierat” Tarifele sunt standard, egale cu cele ale unei călătorii cu taxiul, pe distanța parcursă pentru livrare Noul serviciu este furnizat cu sprijinul companiilor partenere itaxi – 14222, 14999, 14428, 14002. Chișinău, 27 martie 2020 – itaxi anunță astăzi că,

În contextul situației complicate provocate de răspândirea coronavirusului, administrația BEMOL anunță că trebuie să fie consolidate forțele și a decis să acorde sprijin autorităților cu privire la măsurile impuse împotriva răspândirii coronavirusului sau, cum i se mai spune, Covid-19. În primul rând, compania răspunde inițiativei Guvernului de a strânge fonduri

Profesionistă împlinită, dar deschisă spre noi oportunități, Aliona Levcă s-a alăturat echipei FinComBank S.A. în august 2018 și doar într-un an și jumătate, grație circumstanțelor, a devenit Președintele Comitetului de Conducere al Băncii. În contextul situației dificile din acea perioadă, Consiliul băncii a considerat experiența ei raportată la perseverență și

Grupul de companii Le Bridge s-a solidarizat cu eforturile mediului de afaceri din Republica Moldova pentru a ajuta în lupta cu epidemia de COVID-19. Le Bridge Corporation Limited si Sandriliona au transferat 300 00 lei către fondul cu destinație specială creat de Ministerul Finanțelor. «Suntem moral obligați să contribuim la

Rompetrol Moldova, companie membră a Grupului KMG International (aparține întreprinderii naționale KazMunayGas din Kazahstan), va dona circa 6 500 litri de carburanți către administrațiile locale din Chișinău, Soroca, Hâncești, Bălți și Ungheni. Scopul acțiunii este de a susține eforturile în combaterea noului tip de coronavirus — COVID-19. «A venit timpul

Western Union, lider în remiteri de bani, în colaborare cu Victoriabank, una dintre băncile de top din Republica Moldova, a lansat o platformă de transferuri de bani online, disponibilă 24/7, www.westernunion.com/md, pentru clienții săi din întreaga lume. Clienții din Moldova au acum o modalitate comodă și rapidă de expediere a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți