BEMOL acordă ajutor în lupta împotriva COVID-19

În contextul situației complicate provocate de răspândirea coronavirusului, administrația BEMOL anunță că trebuie să fie consolidate forțele și a decis să acorde sprijin autorităților cu privire la măsurile impuse împotriva răspândirii coronavirusului sau, cum i se mai spune, Covid-19.

În primul rând, compania răspunde inițiativei Guvernului de a strânge fonduri pentru combaterea Covid-19 și transferă din fondurile sale 500.000 de lei în contul pentru donații deschis de către Ministerul Finanțelor. Banii sunt transmiși pentru achiziționarea dispozitivelor de ventilație mecanică.

Totodată, BEMOL sprijină și autoritățile municipale prin oferire asistenței financiare Primăriei Chișinău întru achiziționarea măștilor, mănușilor, dezinfectanților și a altor echipamente de protecție pentru medicii care încearcă să salveze viețile oamenilor diagnosticați cu Covid-19.

„Remarcăm rolul important al societății civile în persoana voluntarilor și activiștilor care contribuie în mod voluntar și dezinteresat, aducând un aport de neprețuit în susținerea lucrătorilor din sănătate și a segmentelor cele mai vulnerabile ale populației în această situație”, mai remarcă administrația companiei.

Prin urmare, BEMOL este gata să le ofere sprijin, punând la dispoziție combustibil pentru astfel de organizații și grupuri de inițiativă care vor contacta compania.

„Prioritatea companiei este protejarea sănătății angajaților și a clienților. În cadrul măsurilor de prevenire organizate la benzinăriile BEMOL sub deviza „Protejându-te, protejezi pe ceilalți”, compania le-a pus la dispoziție produse necesare pentru păstrarea igienei, iar la fiecare două ore se realizează o dezinfectare completă cu mijloace speciale la sediile stațiilor PECO”, a mai anunțat administrația companiei, mulțumind clienților săi, deoarece „ajutorul nostru este posibil prin contribuția lor la lupta pentru un viitor sănătos”.

bemol.md

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maib își conturează următoarea etapă de dezvoltare în cadrul unei sesiuni strategice la Berlin

În perioada 2 – 4 noiembrie, echipa maib s-a reunit la Berlin pentru o sesiune dedicată strategiei băncii și priorităților care vor susține dezvoltarea sa în următorii ani. Programul a îmbinat sesiuni de lucru facilitate de Jesper Sørensen, profesor la Stanford Graduate School of Business, cu întâlniri cu reprezentanți ai unor companii de referință din tehnologie și servicii financiare.

Discuțiile au urmărit o miză clară: cum își poate consolida maib capacitatea de a răspunde nevoilor clienților și de a susține creșterea economiei Republicii Moldova. Echipa a evaluat progresele realizate, a analizat ipotezele care susțin strategia și a explorat domeniile în care investițiile pot crea valoare pe termen lung.

Berlinul a oferit un cadru relevant pentru acest demers. Ecosistemul său de tehnologie și servicii financiare reunește companii care dezvoltă noi modele de business și transformă relația dintre clienți și furnizorii de servicii financiare. Vizitele și întâlnirile cu reprezentanți ai Billie, Raisin, LIQID, AWS, Taktile, Aleph Alpha și ai altor companii au oferit perspective asupra dezvoltării platformelor digitale, utilizării tehnologiei și creșterii eficienței operaționale.

Macar Stoianov, Vicepreședinte maib:

„Rezultatele de astăzi ne dau încredere. Deciziile de astăzi ne vor defini viitorul. La Berlin, am analizat unde trebuie să investim, ce capacități trebuie să dezvoltăm și ce putem face mai bine pentru clienți. Următorul pas este să transformăm aceste concluzii în priorități clare și să le urmărim cu disciplină. Pe măsură ce Moldova se apropie de piața europeană, oamenii și companiile au nevoie de un partener financiar puternic, care înțelege schimbarea și îi ajută să valorifice noile oportunități. Aceasta este banca pe care continuăm să o construim.”

Sesiunile facilitate de Jesper Sørensen au conectat perspectivele din întâlniri cu direcția strategică a maib. Accentul a fost pus pe alegerile necesare pentru consolidarea avantajelor competitive și pe capacitatea organizației de a le pune în practică: de la competențe și tehnologie până la alocarea resurselor.

Jesper Sørensen, Profesor la Stanford Graduate School of Business:

„Strategia înseamnă atât gândire, cât și acțiune: un ciclu în care faci alegeri, le testezi și înveți din rezultate. La Berlin, liderii maib au demonstrat deschiderea, curiozitatea și rigoarea pe care le cere acest proces. Aștept cu interes să văd cum va pune maib în practică ideile valoroase conturate la Berlin și cum le va valorifica pentru a accelera parcursul său remarcabil de creștere și inovare.”

Concluziile sesiunii intitulate generic “Innovation trip” vor contribui la prioritizarea inițiativelor și la orientarea investițiilor către servicii mai relevante pentru clienți, procese mai eficiente și soluții care susțin competitivitatea afacerilor. Prin acest demers, maib își consolidează rolul de partener al oamenilor și companiilor dintr-o Moldovă tot mai conectată la economia europeană.

Le mulțumim partenerilor de la Scty, care au transformat sesiunea noastră strategică din Berlin într-o experiență memorabilă. 

Tu conduci. maib

Imagine simbol

Transnistria va continua să primească gaz din fondurile unui credit special acordat de Rusia? Tofan: „Caută pârghii cum să destabilizeze Moldova”

Premierul Vasile Tofan susține că, la moment, autoritățile Republicii Moldova nu au informații că schema de aprovizionare cu gaze naturale a regiunii transnistrene s-ar putea sista. În același timp, oficialul a declarat că „niciodată nu poți fi sigur” și că, în acest sens, „Federația Rusă – nu trebuie să ne facem iluzii – caută pârghii cum să destabilizeze Moldova”. Declarațiile au fost făcute la ediția din 5 noiembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

În timpul emisiunii, premierul a fost întrebat dacă schema de aprovizionare cu gaze naturale a regiunii transnistrene va continua în același mod, în contextul plecării liderului de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, în Rusia, care, de fapt, a urmărit aprovizionarea cu gaze a regiunii pe perioada iernii.

„La moment, nu avem indicații că va fi diferit decât a fost în iarna precedentă”, a răspuns Tofan. „Nu avem informații că s-ar putea sista”, a adăugat premierul.

Întrebat dacă este sigură informația că schema de aprovizionare nu se va sista, oficialul a menționat: „Niciodată nu poți fi sigur și, evident, că Federația Rusă – nu trebuie să ne facem iluzii – caută pârghii cum să destabilizeze Moldova. La moment, nu avem indicații că vor fi careva perturbări în ceea ce ține de furnizarea de gaze”.

***

Amintim că, pe 4 noiembrie, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a apărut alături de președintele rus Vladimir Putin, la Moscova. Ultimul i-a înmânat Ordinul de Onoare. Chișinăul a calificat acțiunea drept „o provocare a Rusiei”, adăugând că „plecarea lui Krasnoselski în Rusia a avut loc în contextul unor discuții facilitate de OSCE cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii”. Astfel, s-a anunțat că, la revenirea de la Moscova, autoritățile Republicii Moldova îi vor aplica lui Krasnoselski interdicția de a părăsi teritoriul țării pentru o perioada de 5 ani. Detalii AICI.

***

Reamintim că, la începutul anului 2025, Tiraspolul, Chișinăul și Bruxellesul au convenit asupra unei așa-numite „scheme ungare” de livrare a gazelor naturale în regiunea transnistreană, după ce Gazprom a anunțat, pe 31 decembrie 2024, că nu mai livrează gaze Republicii Moldova, deși contractul era încă valabil.

În prezent, gazul este cumpărat de pe piața Uniunii Europene și transportat până la frontiera Republicii Moldova de compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG, iar de la frontieră spre Transnistria este livrat de Moldovagaz. Achitarea livrărilor este făcută de o companie înregistrată în Dubai, din fondurile unui credit special acordat de Rusia. După lansarea acestei scheme, însă, companiile din Dubai care efectuează plățile s-au schimbat periodic. De fiecare dată când era schimbată compania-plătitoare apăreau probleme în mecanismul de livrare a gazului. În consecință, Tiraspolul a anunțat, în sezonul rece de anul trecut, în repetate rânduri măsuri de economisire: întreprinderile industriale și stațiile de alimentare cu gaz își suspendau activitatea, furnizarea apei calde era oprită, iar încălzirea era redusă sau sistată.

În luna septembrie 2026, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că livrările de gaze naturale pentru regiunea transnistreană sunt prevăzute până la sfârșitul anului. Oficialul a adăugat că nu este clar dacă acestea vor continua și în 2027. Detalii AICI.

Între timp, Guvernul a aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027, care prevede acțiuni pentru asigurarea aprovizionării cu energie electrică, gaze naturale, energie termică și produse petroliere în sezonul rece. Planul prevede și stocarea a 135,9 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru aprovizionarea regiunii transnistrene în sezonul rece 2026–2027. Detalii AICI.

Tudor Mardei | NewsMaker

Autorizația uzinei de la Râbnița, între condițiile de mediu și politică? Tofan: „Negociem în interesul cetățenilor Republicii Moldova”

Prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că Agenția de Mediu examinează dosarul privind eliberarea unei noi autorizații pentru Uzina metalurgică de la Râbnița, însă, deocamdată, nu a fost luată o decizie în acest sens. Acesta a subliniat că autoritățile abordează subiectul atât prin prisma condițiilor de mediu care trebuie întrunite pentru eliberarea documentului, cât și în contextul politic mai larg. Printre aspectele care interesează Chișinăul se numără situația școlilor cu predare în limba română, cea a deținuților politici și accesul jurnaliștilor în regiunea transnistreană. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 5 noiembrie a emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

„Există subiectul strict de mediu și există contextul mai larg, politic. Și noi totuși vedem decizia pe uzina de la Râbnița într-un context mai larg, politic. Și trebuie să spun că ceea ce s-a întâmplat ieri, la Moscova, cu așa-numitul președinte al republicii separatiste nistrene nu ajută la consolidarea încrederii. (…) Și cred că îndepărtează foarte multe lucruri. La moment sunt 11 pași în obținerea acestei autorizații de mediu. (…) Noi revizuim această autorizație, sunt o serie de pași. Dar încă o dată: discuțiile sunt parte dintr-un pachet mai, pentru că noi avem interese mai largi în această regiune. Ține de școlile cu predare în română, deținuți politici, accesul jurnaliștilor. Sunt multe subiecte pe agenda noastră bilaterală. (…) Noi trebuie să negociem în interesul cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Vasile Tofan.

Șeful Guvernului a precizat că, în prezent, nu există „o decizie principială” privind eliberarea unei noi autorizații de mediu pentru uzina de la Râbnița. „Inclusiv pentru că pur pe subiectul de mediu este un dosar extrem de mare. Din ce știm, MMZ-ul a angajat o serioasă în acest domeniu, din Uniunea Europeană, care să-i ajute cu pregătirea pachetului pentru mediu. Au și investit în anumite echipamente de mediu. Toate aceste lucruri sunt revăzute acum de Agenția de Mediu și se va lua o decizie”, a adăugat el.

Amintim că Uzina metalurgică de la Râbnița și-a oprit producția după ce autorizația de mediu a expirat pe 20 octombrie, iar autoritățile de la Chișinău nu au eliberat încă un nou document.

Eliberarea unei noi autorizații depinde de rezultatele verificărilor efectuate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului. În perioada 12-26 octombrie, trei inspectori au verificat activitatea uzinei, în contextul solicitării pentru obținerea unei noi autorizații integrate de mediu, notează Radio Europa Liberă Moldova.

Directorul Agenției de Mediu, Nicu Belitei, a declarat că în procesul-verbal de control au fost identificate patru aspecte pe care întreprinderea trebuie să le clarifice. Agenția de Mediu a solicitat deja explicații din partea administrației uzinei, iar după recepționarea răspunsurilor, acestea vor fi transmise inspectorilor de mediu pentru examinare.

Uzina Metalurgică din Râbnița este unul dintre principalii contribuabili la bugetul regiunii transnistrene – teritoriu care nu se află sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Întreprinderea, care are circa 3 000 de angajați, exportă în special în Uniunea Europeană produse laminate, bare de oțel și sârmă, iar materia primă, fierul vechi, este importată din România.

Maia Sandu: Numărul celor afectați de atacul cibernetic – mai mic decât anunțat inițial. Conturile bancare nu au fost compromiseOFICIAL

În urma atacului cibernetic din octombrie asupra sistemelor publice au fost accesate datele personale ale circa 450.000 de cetățeni, față de 750.000, cât se estima inițial. Precizarea a fost făcută de președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate din 6 noiembrie. Șefa statului a dat asigurări că atacatorii nu au obținut acces la conturile bancare ale cetățenilor, dar a avertizat că informațiile extrase ar putea fi combinate și folosite în tentative de înșelăciune.

Potrivit președintei, chiar dacă printre informațiile extrase se numără coduri IBAN, acestea nu sunt suficiente pentru accesarea conturilor bancare. Chiar și așa, spune șefa statului, băncile vor fi informate despre persoanele ale căror date au fost compromise.

În schimb, riscul ca datele extrase să fie folosite în combinație, în scop de înșelăciune, se menține, a avertizat Maia Sandu.

„Incidentul este consecința unei arhitecturi în care datele tuturor registrelor sunt accesibile printr-un singur punct, fără control al deținătorilor și limitări de volum, adică nu există o alertă automată în situațiile în care se depășea o cotă anumită de extrageri”, a explicat șefa statului.

Maia Sandu a exclus ipoteza unui sabotaj din interiorul instituțiilor statului: „Nu există nicio informație despre sabotaj, cred că este o informație eronată”.

Pentru remedierea problemelor de securitate cibernetică va fi creat un grup de lucru condus de premier, care va propune soluții sistemice.

Totodată, elevii de gimnaziu și liceenii vor avea lecții despre protejarea datelor personale, a parolelor și a accesului la conturile de pe internet, inclusiv la poșta electronică.

Tudor Mardei | NewsMaker

Cum Moldova își consolidează securitatea cibernetică, după ce date ale cetățenilor au ajuns la hackeri? Sandu, declarații după ședința Consiliului Național de Securitate LIVE

Președinta Maia Sandu susține o conferință de presă după ședința Consiliului Național de Securitate, în cadrul căreia au fost examinate măsuri pentru consolidarea securității cibernetice a statului și asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție a serviciilor guvernamentale digitale. NM transmite în direct declarațiile.

Amintim că, în octombrie, Republica Moldova s-a confruntat cu un atac cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale, în urma căruia au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri. Agenția pentru Guvernare Electronică (AGE) a precizat că informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit instituției.

AGE a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Pe 30 octombrie, Procuratura Generală a precizat pentru NM că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

Pe 4 noiembrie au avut loc audieri cu ușile închise la Parlament cu privire la atacul cibernetic. Ulterior, deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională și ordine publică, Lilian Carp, a declarat că în atacul cibernetic din octombrie au fost folosite adrese IP din aproximativ șase țări, unele dintre ele „destul de exotice. Totodată, oficialul a anunțat că vor fi efectuate două audituri care vor verifica breșele de securitate, vor analiza cum a fost organizat atacul și cine se află în spatele lui.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: