Bani

Cetățenii Republicii Moldova vor achita de astăzi mai mult pentru curentul electric. Cei din centrul și sudul țării vor plăti 4,77 lei/kWh, iar cei din nordul țării – 4,81 lei/kWh. Tarifele majorate au intrat în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. În cadrul ședinței din

Primăria municipiului Chișinău a preluat împrumuturile întreprinderii „Apă Canal Chișinău”. Astfel, municipalitatea are de restituit la ziua de astăzi, circa 12,1 milioane de euro Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și 19,9 milioane de euro Băncii Europene de Investiții (BEI). O decizie în acest sens a fost aprobată în

Deputatul Vladimir Voronin, președinte al Partidului Comuniștilor (PCRM) este nemulțumit de faptul că judecătorii Curții Constituționale (CC) primesc o pensie mai mare ca a lui. Mai exact, după ședința Parlamentului de astăzi, 3 noiembrie, Vladimir Voronin a fost întrebat de către o jurnalistă a postului de televiziune TV8 dacă îi

Republica Moldova importă în prezent din România 90% din energia electrică, iar semnarea unei înțelegeri cu un alt producător de energie electrică de peste Prut ar fi aproape de final. Informația a fost făcută publică de către directorul companiei de stat Energocom, Victor Bânzari, citat de Radio Chișinău. Miercuri, dincolo

Bursele pentru sportivii de performanță vor fi dublate. În cadrul ședinței din 3 noiembrie, deputații au au adoptat în a doua lectură proiectul de lege. După aprobarea proiectului de lege propus, categoriile de burse vor fi între 6.000 de lei și 50.000 lei lunar. „În acest moment, peste 90% din

Prețul cu care Republica Moldova cumpără curent electric din România diferă în funcție de oră. Cel mai scump ne costă energia electrică consumată seara – până la 351 EUR/MWh. La polul opus sunt orele de noapte, când plătim maxim 107 EUR/MWh. Informația a fost confirmată de către vicepremierul Andrei Spînu,

Guvernul a aprobat alocarea de către Agenția Proprietății Publice a 800 mii de euro, din Fondul de rezervă, pentru auditul extern al datoriei Moldovagaz către Gazprom și Factoring Finance. Auditul va presupune elucidarea cu exactitate a constituirii datoriei Moldovagaz față de concernul rus pentru gazele naturale livrate malului drept, în

Republica Moldova va beneficia de suport financiar, oferit de Statele Unite ale Americii, pentru consolidarea securității energetice. Contribuția oferită țării noastre este în valoare de 49,5 milioane de dolari. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat astăzi pozitiv inițierea negocierilor și aprobării semnării celui de-al 14-lea Amendament la

Republica Moldova este interesată să cumpere o cantitate mai mare de energie electrică din România, iar acest lucru ar putea fi realizat inclusiv dacă consumatorii din țara vecină „ar face un efort pentru a economisi puțin”. Declarația a fost făcută de către președinta Republicii Moldova Maia Sandu, într-un interviu pentru

Pe site-ul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au fost publicate solicitările Premier Energy și FEE Nord, privind ajustarea tarifelor pentru energie electrică. Potrivit documentelor, tariful ar urma să crească cu 55% în primul caz și cu 88% – în cel de-al doilea. Premier Energy solicită creșterea tarifului de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x