Republica Moldova și Uniunea Europeană au semnat acordul de împrumut în valoare de 100 milioane de euro și memorandumul de înțelegere, informează Ministerul Finanțelor. Potrivit acordului, obiectivul acestui împrumut este de a diminua constrângerile de finanțare externă ale țării, de a atenua balanța de plăți și necesitățile bugetului, precum și
Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra fondului UE de relansare economică post-pandemie. Potrivit Digi24, liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual
Întreprinderile intrate în insolvabilitate, dar care sunt viabile, își vor putea redresa situația financiară. În acest sens, pe 16 iulie, parlamentul a votat în lectură finală o serie de amendamente la Legea insolvabilității, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii. Potrivit sursei citate, „noile modificări ale Legii insolvabilității
Guvernul a aprobat semnarea acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) pentru realizarea proiectului „Răspuns de Urgență la COVID-19 şi Suport pentru Întreprinderile Micro, Mici și Mijlocii”. Potrivit vicepremierului Serghei Pușcuța, valoarea estimativă a împrumutului este de până la 70 de milioane de
Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de astăzi Raportul privind executarea bugetului de stat în anul 2019, informează Ministerul Finanțelor. Vicepremierul Serghei Pușcuța a menționat că politica bugetar–fiscală în anul 2019 a fost direcționată pentru facilitarea creşterii economice sustenabile, pentru crearea unui cadru eficient de lărgire a bazei de impozitare,
Guvernul a aprobat alocarea a peste 5 milioane de lei din fondul de intervenție pentru lichidarea consecințelor ploilor torențiale ce au avut loc pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, banii vor fi acordați următoarelor localități: – 765,5 mii lei vor fi acordați consiliului sătesc Hansca din raionul Ialoveni pentru restabilirea drumurilor
Până în aprilie 2021, pentru municipiul Chișinău vor fi achiziționate 100 de autobuze noi. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, în cadrul ședinței primăriei din 20 iulie. Edilul a precizat că primele 60 mijloace de transport vor ajunge în capitală în următoarele șase luni. Caietul de sarcini
Împrumutul în valoare de 20 milioane de euro din tranșa a doua din Programul de asistență macrofinanciară a Uniunii Europene pentru Republica Moldova a ajuns pe contul Ministerului Finanțelor la data de 16 iulie 2020. Grantul în valoare de 10 milioane de euro urmează să fie debursat pe parcursul săptămânii
Dreptul la pensie va putea fi solicitat inclusiv prin procură. Parlamentul a aprobat, în ședința din 16 iulie, proiectul de lege pentru modificarea articolului 31 din Legea privind sistemul public de pensii, în ambele lecturi. Potrivit proiectului, cererea de pensionare și actele necesare se vor depune la organul teritorial de
Guvernul a aprobat modificarea regulamentului de implementare a programului „Prima Casă” cu scopul de a extinde categoria beneficiarilor. Astfel, proiectul presupune micșorarea cotei participației proprii în program până la 5% din prețul de procurare a locuinței. De asemenea, se majorează vârsta solicitanților care pot accesa programul de la 45 la