Justiție

O tânără în vârstă de 21 de ani a fost condamnată la 4 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani. Procurorii anunță că vor contesta sentința din motivul blândeții pedepsei. Tânăra a lovit mortal o femeie de 50 de ani. La volanul

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, originar din Ceadâr-Lunga, a fost condamnat la 1 an de închisoare pentru descărcarea și distribuirea imaginilor fotografice și video cu pornografie infantilă. Informația a fost confirmată, pe 3 aprilie, de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul „Sud”. Potrivit

Procuratura Anticorupție informează că, pe 31 martie, Judecătoria Chișinău cu sediul Ciocana a prelungit cu 20 de zile arestul preventiv în privința lui Vladimir Andronachi, până la 21 aprilie. Procurorul urmează să conteste hotărârea cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, din motiv că demersul acestuia a fost admis parțial,

Andriana Brașoveanu, administratorul celor 40 de firme pe care acționa Bismobil Kitchen România, a fost arestată la domiciliu pentru 30 de zile. Aceasta, alături de Mihail Șaran, și alți parteneri, a păgubit sute de români cu mobilă de bucătărie scumpă, dar care nu a mai fost livrată niciodată. Prejudiciul în

Circa 11 persoane cu cetățenie dublă au fost reținute în urma perchezițiior desfășurate, pe 29 martie, în Republica Moldova și România, într-un dosar de contrabandă cu anabolizante și spălare de bani. În rezultatul acestor descinderi au fost confiscate 340.000 de comprimate conținând diverse substanțe, 20.000 de flacoane cu doze multiple

Șoferița, care a lovit mortal în după-amiaza zilei de 24 martie o fetiță de 12 ani, a fost eliberată din Penitenciarul nr. 13 și plasată în arest preventiv la domiciliu. Decizia a fost luată pe 30 martie de către magistrații de la Curtea de Apel Chișinău. Informația a fost confirmată

Gheorghe Begu, șoferul automobilului care se face vinovat de producerea accidentului de pe Viaduct, în urma căruia Marcela Paladi a rămas fără picioare, și-a recunoscut vina. Dosarul împotriva acestuia este examinat de Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani. Prima ședință de judecată a avut loc pe 29 martie, ora 11:30, în

Fostul șef de la Calea Ferată din Moldova (CFM) Iurie Topală a scăpat de arestul la domiciliu. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus, pe 30 martie, plasarea sub control judiciar. Decizia vine după ce instanța de judecată a respins solicitarea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS)

Un șef de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și 10 subalterni au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție (CNA). Funcționarii ar fi acceptat sume de bani, în diferită valută, de la transportatorii de produse de origine animală și vegetală pentru a nu-i supune verificărilor sanitar-veterinare. CNA anunță că

Fondatorul Bismobil Kitchen, compania care ar fi păgubit sute de clienți în Republica Moldova și România, a scăpat de arestul preventiv. Curtea de Apel Chișinău a admis, pe 29 martie, recursul avocaților și l-a plasat pe acesta în arest la domiciliu pentru 20 de zile. Decizia este irevocabilă. Curtea de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x