CNA

Șeful CNA, optimist cu privire la extrădarea lui Șor din Israel: „Este imaginea țării, în momentul în care protejează un fugar condamnat”

Ilan Șor este condamnat pentru crime deosebit de grave, iar protejarea unui fugar condamnat vizează imaginea statului Israel. O spune directorul Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, potrivit căruia autoritățile israeliene vor emite decizia de extrădare a politicianului. Șeful CNA spune că, deși statul Israel își protejează cetățenii, pentru a demonstra deschidere în cooperarea cu alte jurisdicții, Șor va fi extrădat, notează IPN.

Șeful Centrului Național Anticorupție spune că instituțiile statului conlucrează pentru a confisca bunurile politicianului condamnat.

În cazul condamnatului Ilan Șor avem o decizie definitivă. Suma este de 5,2 miliarde lei. Este în interesul Băncii de Economii, dar Banca de Economii a recepționat garanțiile de la Guvern și Guvernul a recepționat aceste fonduri de la Banca Națională. Cu alte cuvinte, tot acționăm în interes public. Activele pe care s-au aplicat sechestre sunt părți sociale ale mai multor întreprinderi, automobile, imobile, o parte nu foarte mare de lichidități. Toate acestea sunt la etapa de a fi puse în executare. Aici trebuie să ne coordonăm eforturile cu Serviciul Fiscal și dacă va fi vorba de active suplimentare identificate în afara țării, va trebui să lucrăm cu Ministerul Justiției, pentru că deja va fi componenta de asistență juridică internațională”, a spus Iulian Rusu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit deciziei instanței de judecată, Ilan Șor trebuie să-și ispășească pedeapsa într-un penitenciar de tip închis, iar directorul CNA spune că acest lucru s-ar putea întâmpla în Republica Moldova. Iulian Rusu crede că autoritățile israeliene vor da curs cererii Ministerului Justiției din Moldova privind extrădarea deputatului fugar.

Crimele de care el (n.r Ilan Șor) este învinuit și deja condamnat sunt excepțional de grave, pentru că afectează întreaga societate în proporție deosebit de mare. Israelul are o legislație complexă ce vizează protejarea propriilor cetățeni, doar că sunt detalii. Este imaginea țării, în momentul în care protejează un fugar condamnat. Cred că în interesul protejării imaginii țării, dar și în interesul de a arăta deschidere de cooperare cu alte jurisdicții, autoritățile din Israel, într-un final, vor emite decizia de extrădare, a spus directorul Centrului Național Anticorupție.

Amintim că deputatul fugar Ilan Șor a fost condamnat definitiv în dosarul ,,frauda bancară” la 15 ani de închisoare. Prin aceeași hotărâre, Curtea de Apel Chișinău l-a privat de dreptul de a ocupa funcții în sistemul bancar pe termen de cinci ani, dar și a dispus încasarea sumei de 5,2 miliarde de lei.

Recent, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a anunțat că autoritățile Republicii Moldova au solicitat statului Israel examinarea cererii de extrădare a lui Ilan Șor în regim de urgență. De asemenea, ministra Justiției nu exclude opțiunea ca Ilan Șor să-și ispășească pedeapsa în Israel, politicianul fugar deținând cetățenia israeliană.

Ilan Șor nu a mai fost văzut în Republica Moldova din anul 2019, atunci când Partidul Democrat condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc a pierdut puterea. Acesta s-ar afla în Israel, de unde a acordat și un interviu video pentru un post de televiziune pe care îl controlează. În octombrie 2022, SUA a impus sancțiuni împotriva a 9 persoane și 12 entități pentru acte de corupție și legături cu Rusia în vederea influențării rezultatului alegerilor din Republica Moldova. Este vorba despre Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Sara Șor, Igor Ciaika, Ivan Zavorotnyi, Alexei Troșin, Iurii Gudilin, Olga Grak și Leonid Gonin. Cine sunt aceștia și ce acuzații li se aduc – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul Republicii Moldova

Reacția Guvernului la protestul față de reforma fiscală pentru 2027, organizat la inițiativa partidului lui Costiuc

Guvernul susține că scopul proiectului politicii bugetar-fiscale pentru 2027 este creșterea veniturilor populației și stimularea dezvoltării economice, însă „a auzit” opiniile din spațiul public și va revizui măsurile propuse. Precizările au fost făcute într-un comentariu pentru NewsMaker, după protestul împotriva pachetului de măsuri.

Obiectivul politicii fiscale și al legii salarizării este să contribuie la creșterea veniturilor, a investițiilor și dezvoltare economică. Am auzit diversele opinii și am ascultat oamenii. Am anunțat deja că luăm o pauză pentru a regândi politica fiscală și celelalte măsuri propuse. În perioada următoare, vom revizui propunerile și vom continua consultările pe larg, pentru a identifica o formulă corectă și sustenabilă pentru cetățeni și mediul economic”, a declarat Guvernul.

Amintim că, pe 28 iunie, la Parlament, a avut loc un protest față de proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, organizat la inițiativa Partidului „Democrația Acasă”. În timpul manifestației nu au fost afișate simboluri de partid, dar aceasta a fost susținută de mai multe formațiuni politice, inclusiv parlamentare.

Conform estimărilor poliției, circa 200 de persoane au participat la acțiunea de protest.

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2027, care se află în prezent în consultări publice și este dezbătut intens în societate. Una dintre cele mai discutate modificări vizează uniformizarea cotelor de TVA, prin eliminarea mai multor cote reduse aplicate în prezent. Potrivit Guvernului, măsura va fi implementată etapizat și ar putea afecta produse alimentare, medicamente, comerțul electronic, restaurante și cafenele, hoteluri și pensiuni, autoturismele și resursele energetice (Detalii – AICIAICI și AICI).

Pe 24 iunie, pe fondul criticilor privind reforma fiscală, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat că mai multe prevederi din pachetul propus urmează să fie revizuite sau amânate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: