Patru persoane au fost reținute în dosarul omorului comis în satul Hiliuți, raionul Fălești. Unul dintre suspecți este sportiv de performanță. Motivul crimei ar fi faptul că cei doi tineri trișau la jocurile de noroc. Informația a fost confirmată de către Iurie Podarilov, șeful Inspectoratului General de Poliție. Potrivit acestuia,
Fostul șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE) a publicat, pe 5 noiembrie, pe pagina sa de Facebook, o înregistrare video, prin intermediul căreia anunță că este de acord să dea declarații pe cazurile în care a fost citat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității
Președinta țării Maia Sandu a transmis, pe 4 noiembrie, Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) o sesizare prin care a cerut evaluarea activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Potrivit documentului, decizia de a iniția procedura de evaluare e determinată de „necesitatea consolidării încrederii societății în instituția Procuraturii, încredere compromisă de lipsa
Magistrații Curții de Apel, au decis ca Ruslan Popov să rămână în izolatorul CNA încă pentru 15 zile. Decizia a fost luată joi, 4 noiembrie, de Curtea de Apel prin care a fost menținută încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, de prelungire a măsurii preventive sub formă de arest. Judecătorii au
Ghenadie Plămădeală și Dorel Musteață au fost numiți în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), până la atingerea plafonului de vârstă, de 65 de ani. În ședința plenară din 4 noiembrie, au fost aprobate două proiecte de hotărâre în acest sens, care intră în vigoare la data
Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo rămâne în continuare în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Decizia a fost pronunțată de magistrații judecătoriei Ciocana, pe 3 noiembrie. Judecătorul Nicolai Corcea a admis petiția procurorului Victor Furtună și a prelungit arestul la domiciliu pentru Stoianoglo. De altfel, de la intentarea
După aproape cinci ore, audierile de la Curtea de Apel Chișinău, sediul Ciocana, cu privire la demersul privind prelungirea termenului de arest la domiciliu pe numele lui Alexandr Stoianoglo, s-au încheiat. Avocații, procurorii și însuși Stoianoglo și-au prezentat argumentele. Magistratul Nicolae Corcea s-a retras în camera de deliberări pentru a
Un tânăr din capitală este cercetat penal de ofițerii anticorupție și procurori, într-un dosar pornit pe trafic de influență, urmare a unui denunț la CNA. Acesta ar fi extorcat și primit 1000 de euro sub pretextul că poate organiza procesul de eliberare a unui permis de conducere de categoria „A.”,
Comisia juridică, numiri și imunități din cadrul Legislativului a aprobat candidatura președintelui interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Dorel Musteață la funcția de magistrat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Pentru candidatura lui Dorel Musteață au votat șapte membri ai Comisiei juridice, informează TV8. Două hotărâri cu privire la
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în comun cu Procuratura mun. Chișinău și reprezentanții Inspectoratul de Poliție Botanica au depistat și confiscat 40 de dispozitive de obținere a informației. Printre obiecte se numără aparate de înregistrare audio/video/foto și sisteme destinate pentru determinarea locului aflării mijloacelor de transport ce utilizează un