Membrul unui grup criminal organizat a fost reținut de oamenii legii. Acesta a introdus în țară droguri în valoare de circa un milion de lei, informează Inspectoratul General al Poliției. Acesta a fost reținut imediat după traversarea frontierei și supus percheziției – atât corporale, cât și a automobilului. În rezultat,
Oamenii legii au inițiat un dosar penal după ce vicepreședintele raionului Sângerei, Tudor Tutunaru, a fost stropit cu verde de briliant de către un membru al Partidului „Acasă Construim Europa”. Potrivit poliției, pe 6 aprilie, în jurul orei 18.00, trei reprezentanți ai unui partid politic în comun cu preşedintele oficiului
În rezultatul evenimentelor din aprilie 2009, persoanele care au pretins că au avut de suferit de pe urma acțiunilor polițiștilor au adresat 77 de plângeri, iar în alte 31 de cazuri procurorii s-au autosesizat, în total fiind pornite 108 de procese penale. Potrivit Procuraturii Generale, din numărul total al plângerilor:
Curtea Constituțională (CC) va examina pe 15 aprilie sesizarea președintei Maia Sandu cu privire la constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea parlamentului. Ședința Curții Constituționale va începe la ora 10:00. După pronunțarea avizului, președintele CC, Domnica Manole, va susține un briefing de presă. Amintim că pe 29 martie, președinta Maia Sandu
Președinta Maia Sandu a semnat decretul de eliberare din funcție a magistratului Serghei Lazari de la Judecătoria Chișinău în legătură cu comiterea unor abateri disciplinare. Decizia de a-l elibera din funcție pe Serghei Lazari a fost luată de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Serghei Lazari a examinat mai multe
Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi l-a convocat în această dimineață pe ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Pavel Voicu. Aceștia au discutat despre răpirea de pe teritoriul Republicii Moldova a judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus. Pavel Voicu l-a informat pe Ciocoi despre măsurile întreprinse de instituțiile de drept. Ministrul în exercițiu al
O femeie de 70 de ani este cercetată penal pentru proxenetism, informează Inspectoratul General al Poliției. Femeia deține cinci apartamente în proprietate și patru apartamente în comodat, în care facilita practicarea prostituției de către persoane ce proveneau din familii social vulnerabile. Potrivit sursei citate, unele dintre victime se cazau în
Curtea de Apel Chișinău a respins contestația Procuraturii Anticorupție prin care s-a insistat ca judecătoarea Maria Tertea de la Judecătoria Chișinău, prinsă în flagrant cu mită, să fie cercetată în arest preventiv. Magistrata a fost reţinută în flagrant, acum două săptămâni, într-un dosar pornit de Procurorul General, în baza unor
În perioada 2 aprilie-30 mai 2021, Curtea de Apel Chișinău va activa în regim special. O dispoziție în acest sens a fost semnată de Vladislav Clima, președintele instanței. Astfel, se atrag la serviciu cu prezență fizică pentru activitatea de birou un număr de 30% din personalul Curții de Apel Chișinău.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a venit cu o reacție la subiectul răpirii judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus. Purtătorul de cuvânt al instituției a declarat că „SBU nu comentează evenimentele care au avut loc pe teritoriul altor state”, informează portalul Ukrinform. Totodată, acesta a spus că „nu există proceduri penale împotriva