Justiție

Poliția a reținut un tânăr de 20 de ani, suspectat de omorul angajatului IGSU al MAI, găsit fără suflare la data de 29 noiembrie, în adiacentul Palatului Național „Nicole Sulac”, de pe str. Pușkin din capitală. Potrivit certificatului medical constatator al decesului din data de 30 noiembrie, cauza directă a

Procurorul General Alexandr Stoianoglo dă asigurări că nu are niciun fel de realație cu Veaceslav Platon în afara audierilor acestuia în dosarul privind „furtul miliardului”. În cadrul conferinței de presă din 1 decembrie, acesta a menționat că Procuratura Generală (PG) nu are cum să influențeze declarațiile publice ale controversatului om

Procurorul general al Republicii Moldova Alexandr Stoianoglo a prezentat pe 1 decembrie raportul de activitate timp de un an. Acesta a menționat că instituția pe care o conduce a devenit independentă și fără ingerințe din partea politicului. Oficialul a menționat progrese în lupta cu corupția și dosare de rezonanță precum

Procurorul general al Republicii Moldova Alexandr Stoianoglo a declarat că este gata să se întâlnească cu președinta aleasă Maia Sandu. În cadrul conferinței de presă din 1 decembrie, Stoianoglo s-a arătat sigur că președinta țării își va schimba opinia privind activitatea Procuraturii Generale. Reacția vine după ce, în ajun, Maia

Un bărbat cu vârsta de 54 de ani, din Șoldănești, a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile. Potrivit oamenilor legii, începând cu anul 2012, învinuitul a supus zilnic un bărbat cu vârsta de 32 ani la sa muncească forțat în construcții. Cei doi se cunosc deoarece ambii

Dosarele privind „furtul miliardului” vor fi examinate de două complete de judecători specializați, constituite la nivelul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Anunțul a fost făcut de către Procuratura Generală, în dimineața de 30 noiembrie. Inițiativa aparține procurorului general, Alexandr Stoianoglo și a fost susținută de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Mai

Medicul personal al fostului fotbalist și antrenor Diego Maradona este suspectat de omor prin imprudență și neacordarea ajutorului medical pacientului. Ancheta a fost inițiată pe baza mărturiilor depuse de către fiicele lui Maradona, care au pus la îndoială acțiunile medicului, scrie Euronews. Oamenii legii au desfășurat deja percheziții la domiciliul

La sfârșitul lunii noiembrie, se împlinește un an de când Alexandr Stoianoglo a fost numit în funcția de procuror general. Cu toate acestea, lupta pentru funcția de procuror general continuă, doar că deja în judecată. Doi foști candidați la acest fotoliu încearcă să conteste rezultatele concursului, al cărui învingător a

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul lui Igor Dodon privind transportul organizat al alegătorilor la secțiile de votare din afara țării, precum și presupusa renumerarea acestora pentru a vota pentru un anumit candidat. Decizia a fost luată de CSJ pe 26 noiembrie. Decizia CSJ este irevocabilă. Amintim că, după

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo cere Autorității Naționale de Integritate (ANI) să investigheze averea lui Adrian Popenco, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii capitalei. Reacția vine în urma unei investigații publicate pe 25 noiembrie de portalul Anticorupție. „Procuratura Generală este interesată ca toate aspectele vizate în respectivul material jurnalistic să fie examinate și

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x