Ultimele materiale

Curtea de Apel (CA) a deschis ședințele publice la care decide dacă dosarul penal al fostului șef al SIS, Vasile Botnari, va fi reexaminat. Instanţa de fond l-a condamnat la o amendă de 88.000 de lei pentru că şi-a depăşit atribuțiile de serviciu în expulzarea a şapte profesori turci. Pe

Jocurile justiției cu moartea Istoria lui Serghei Cosovan Istoria lui Serghei Cosovan a fost făcută publică în toamna anului 2017. Atunci avocații au semnalat faptul că un bărbat cu ciroză era ținut în arest într-un loc unde nu putea beneficia de asistență medicală. Doi ani mai târziu, acesta a fost
Şedinţa preliminară de judecată pe marginea celui de-al doilea dosar penal deschis împotriva lui Alexandr Stoianoglo nu a avut loc din cauza că avocatul acestuia se află în concediu. În acest dosar, procurorul general suspendat este acuzat că „s-a folosit de funcția sa” pentru a primi și publica informații de
În comunitatea juridică din Moldova s-a iscat un alt scandal. Avocatul Denis Terioșchin a spus că conversația sa cu un client a fost ascultată ilegal și atașată la dosarul cazului ca argument pentru arestare. Procuratura susține că nu au încălcat legea, menționând că cei doi au făcut o înregistrare înainte
Activiștii pentru drepturile omului îndeamnă autoritățile să intensifice lupta cu tourtura în Republica Moldova. Deocamdată, în țară nu există mecanisme viabile pentru prevenirea acestui fenomen, în special în contextul penitenciarelor supraaglomerate și a subculturii criminale. În afară de asta, activiștii au remarcat că în Moldova sunt investigate superficial dosarele cu
Soția ex-adjunctului procurorului general suspendat, Ruslan Popov, a fost suspendată din funcția de procuror. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) la cererea procurorului general Dumitru Robu. Iulia Popov nu a fost prezentă la ședința Consiliului. Pe 28 iunie, CSP a examinat cererea lui Dumitru Robu privind
Procurorii cer recuzarea judecătorului Curții de Apel Chișinău Ghenadie Morozan, care urma să examineze demersul privind schimbarea măsurii de arest preventiv în cazul ex-președintelui Republicii Moldova Igor Dodon. Magistratul ar avea legături de rudenie cu Vladimir Plahotniuc, ex-președintele Partidului Democrat (PDM). Acuzarea a mai spus că Plahotniuc are statut de
Inspectoratul General de Carabinieri al MAI susține că accesul jurnaliștilor în clădirea Judecătoriei, unde este examinat demersul privind plasarea lui Igor Dodon și a cumnatului acestuia în arest preventiv, nu este restricționat. Asta cu toate că reprezentanții presei au fost ținuți în holul instituției mai bine de patru ore. Pentru
Vicepreședinta Curții Supreme de Justiție (CSJ), Tamara Chișcă-Doneva, care exercita și interimatul funcției de președinte, a fost suspendată din funcție. Dorel Musteață, președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a propus revocarea din funcție a judecătorului Tamara Chișcă-Doneva. Propunerea a fost susținută de ceilalți membri ai Consiliului. În locul,
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va solicita Ministerului Finanțelor să transfere 307,3 mii în conturile Curții de Apel Chișinău. Banii urmează a fi utilizați pentru indemnizația de concediere a fostului președinte al instituției, Vladislav Clima. În cadrul ședinței din 15 aprilie, CSM a examinat solicitarea președintelui interimar al Curții de
x
x